Actualitate
„Firicel” din „Las Fierbinți” își împarte viața între filmări și procese. Actorul Cuzin Toma este DISPERAT
- Lucian Ionescu
- 23 august 2018, 00:07
Cunoscut mai ales din serialul de succes „Las Fierbinți”, unde dă viață personalului devenit foarte popular „Firicel”, actorul Cuzin Toma a ajuns la fundul sacului cu banii. Fiind într-o situație pe care el și soția sa o consideră aproape imposibil de depășit, au decis să-și dea locuința băncii la care au făcut credit pentru a o cumpăra.
Așadar, Cuzin Toma şi soţia acestuia au chemat în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti o instituţie bancară, solicitând ca aceasta să accepte procedura de dare în plată. Într-un alt dosar, banca a refuzat să le ia imobilul ipotecat, solicitând banii datoraţi de actor şi nevastă, aşa că cei doi au decis să joace ultima carte, chemând conducerea băncii în faţa magistraţilor, primul termen fiind stabilit la începutul lunii noiembrie.
La începutul acestui an, după un proces lung, în care a fost nevoit să dea explicaţii în faţa judecătorilor alături de soţie, "Firicel" a fost obligat să plătească datoriile de la întreţinere, în timp ce asociaţia de proprietari a fost obligată să achite cheltuielile de judecată.
"Admite apelul (formulat de soţii Toma – n.r.). Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că obligă apelanţii pârâţi (Cuzin Toma şi soţia – n.r.) la plata sumei de 1.525 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreţinere şi penalităţi. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă intimata (asociaţia de proprietari – n.r.) la plata sumei de 595 lei cu titlul de cheltuieli de judecată - onorariu avocat către apelanţi. Definitivă", au dispus, recent, judecătorii
"Firicel" a fost citat în faţa magistraţilor şi într-un alt dosar, mai "delicat", în care fusese acuzat de trafic de droguri. După ce procurorii DIICOT au găsit asupra actorului aproape două grame de cannabis şi două grindere, aceştia au decis să claseze cauza, considerând că "Firicel" merită o a doua şansă. Astfel, DIICOT a renunţat la acuzaţii, motivând că "în cauză nu există interes public în urmărirea în continuare a numitului Toma Cuzin".
Recomandările noastre