Finanţele croşetează noul buget pe 2009

Finanţele croşetează noul buget pe 2009

Specialiştii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) lucrează la un nou proiect al bugetului pentru anul în curs.

Aceasta după ce autorităţile au decis să retragă din parlament proiectul de buget moştenit de la cabinetul Tăriceanu.

În acest scop, Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor, s-a întâlnit, marţi, cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), şi cu alţi reprezentanţi ai conducerii BNR. Ei au conturat prognozele celor mai importanţi indicatori economici şi au discutat despre măsurile pe care trebuie să le ia în comun.

Potrivit unui comunicat al MFP, ipotezele pe care se va baza viitorul proiect al bugetului de stat sunt o creştere economică de 3,5%, o valoare nominală a produsului intern brut (PIB) de 588,1 miliarde lei şi o inflaţie medie de 5,3%. Autorităţile estimează un salariu mediu brut de 1.702 lei şi că vom încheia anul cu un deficit al bugetului general consolidat de 1,7-2% din PIB.

Măsurile anticriză, o prioritate

Programul de guvernare PDL-PSD prevede pentru 2009 un deficit bugetar de 1,7% din PIB, inflaţie de 5% şi un PIB nominal de 582,7 miliarde de lei.

Astfel, bugetul pe 2009 urmează să fie reproiectat potrivit noilor condiţii macroeconomice, modificate de criza economică internaţională, şi ţinând cont de obiectivele stabilite prin programul de guvernare.

Pentru începutul acestui an, priorităţ ile Ministerului Finanţelor sunt minimizarea deficitului bugetar şi tăierea din cheltuielile curente, precum şi asigurarea banilor necesari pentru proiectele de investiţii. Tot o prioritate constituie finanţarea proiectelor multianuale ale administraţiei centrale şi locale. În plus, conducerea Finanţelor va urmări aplicarea planului de măsuri anticriză.

Ne puteți urmări și pe Google News