Filmul lui Mungiu are incasari de peste un milion de dolari

Filmul lui Mungiu are incasari de peste un milion de dolari

Premierele in Franta si Italia ale filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", in regia lui Cristian Mungiu, i-au adus incasari totale de circa 1,17 milioane de dolari pana la inceputul acestei saptamani.

De la premiera de pe 29 august, pelicula de Palme d’Or se afla pe locul 10 in box-office-ul francez, cu 105.928 de intrari la cinema si 717.633 de dolari incasati. Distribuitorii de la Bac Films au introdus filmul in 167 de sali din Hexagon, din care circa 30 doar in zona Parisului.

Potrivit boxofficemojo.com, alti 456.555 de dolari provin din cele 111.293 de bilete vandute in cinematografele din Italia, pe 24 august. Filmul a fost distribuit de Lucky Red in 127 de sali si s-a pozitionat pe locul opt in box-office. Primele incasari au depasit astfel bugetul peliculei, de aproximativ 900.000 de dolari.

Avanpremiera la Bruxelles

La cinci zile dupa premiera din Romania, programata pe 14 septembrie, „432” va ajunge si la spectatorii din Belgia, in 18 cinematografe. Cu o zi inainte de a intra in sali, pe 18 septembrie, la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles va fi organizata o avanpremiera la care va lua parte si Cristian Mungiu.

Proiectia va fi urmata de o discutie a regizorului cu istoricul de film Dominique Nasta. Recent, Mungiu s-a intors din Ciudad de Mexico, unde si-a prezentat filmul, care va rula in cadrul Festivalului International Cine de Moralia. Inca din timpul Festivalului de la Cannes, „432” a fost vandut de distribuitorul principal Wild Bunch in peste 40 de teritorii. Abia incepute in august, premierele se vor prelungi pana in martie anul viitor.

Ne puteți urmări și pe Google News