FILMUL EVZ: Poveste din Bronx

FILMUL EVZ: Poveste din Bronx

Un puşti dintr-un cartier controlat de mafioţi încearcă să-şi aleagă drumul în viaţă.

Filmul spune povestea unui puşti influenţat de doi oameni foarte importanţi din viaţa lui. Pe de-o parte este Lorenzo (Robert De Niro), tatăl său, un şofer cinstit de autobuz, cu o situaţie materială modestă, care-l învaţă că un erou adevărat este cel care se trezeşte dimineaţa şi munceşte pentru a-şi întreţine familia. Pe de altă parte este Sonny (Chazz Palminteri), un şef mafiot extrem de puternic, care deţine controlul asupra cartierului. La rândul său, acesta îl sfătuieşte să nu ţină cont de ceea ce gândesc ceilalţi despre el. Fascinat de personalitatea lui Sonny, de felul cum îşi exercită autoritatea şi de stilul în care se îmbracă, micul Calogero (Francis Capra) este atras de lumea în care trăieşte idolul său. În felul lui, fiecare dintre cei doi bărbaţi îi doreşte binele puştiului, dar alegerea rămâne pe umerii copilului. Astfel, la 17 ani, Calogero (Lillo Brancato) decide să lucreze pentru Sonny, împotriva dorinţei tatălui său. Filmul, care marchează debutul regizoral al actorului Robert De Niro, este adaptarea unei poveşti autobiografice scrise de Chazz Palminteri. Când De Niro i-a cerut să-i vândă drepturile de autor, Palminteri a acceptat doar cu condiţia să fie lăsat să scrie el scenariul şi să-l interpreteze pe Sonny. Regizorul a făcut mai mult: l-a cooptat în toate deciziile legate de filmări - alegerea distribuţiei, a locaţiilor, ba chiar şi la montaj şi la mixajul sonor. 22.00 - UNIVERSAL CHANNEL <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/1bkIqZfviXU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News