Fetiţă, zdrobită în bătaie | VIDEO

Fetiţă, zdrobită în bătaie | VIDEO

Şi-a lovit în neştire concubina, fără să ţină cont că aceasta ţinea în braţe un copil de numai un an şi patru luni. Micuţa s-a ales însă şi ea cu multiple traumatisme şi este acum internată în stare gravă la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. Bărbatul este cercetat de oamenii legii pentru tentativă de omor.

Totul a început de la o ceartă între mama fetiţei şi concubinul ei. Bărbatul a început s-o lovească pe femeie cu pumnii, iar femeia a folosit copilul ca scut. Acum fetiţa este internată la spital în stare gravă. Bărbatul nu recunoaşte, însă nimic, susţine că fetiţa a căzut din pătuţ.

Anchetatorii sunt însă de altă parere, mai ales că agresorul de 30 de ani este recidivist. În 2008 a fost condamnat pentru viol şi furt.

Şi inspectorii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au deschis o anchetă. Vor să stabilească dacă mama poate să aibă grijă singură de cei trei copii. Pentru fapta sa, bărbatul riscă să-şi petreacă următorii ani după gratii.

Urmăriţi întreaga poveste la jurnalul Kanal D, de la 18:30.

Ne puteți urmări și pe Google News