REVOLTĂTOR! Fetiță PLINĂ DE VÂNĂTĂI, după ce a fost AGRESATĂ de educatoare la grădiniță. S-a deschis DOSAR PENAL
- Ionut Gogean
- 17 septembrie 2018, 16:48
Un copil de trei ani de la o grădiniţă cu program prelungit din Caracal ar fi fost agresat de o educatoare. Polițiștii au început verificări într-un dosar penal de purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe
În acest caz nu s-a făcut nicio sesizare, însă polițiștii au decis să demareze o anchetă, după ce tatăl copilului a scris într-o postare, pe o rețea de socializare că fiica sa are vânătăi pe corp pentru că a fost agresată de educatoare.
„În urma unor informaţii, colegii din Caracal efectuează verificări cu privire la faptul ca o educatoare din Caracal ar fi lovit o fetiţă la 3 ani, la grădiniţă. Tatăl fetei a postat pe un site imagini şi a susţinut că fata ar fi fost agresată de o educatoare. Ulterior imaginile au fost şterse. Părinţii fetei nu au făcut vreo sesizare la Poliţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, potrivit Agerpres.ro.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe