Spectatorii s-au inghesuit la filme si la discutiile cu invitatii speciali de dupa proiectiile de la Sfantu Gheorghe, din Delta.

In superbul sat Sfantu Gheorghe, situat intre mare si Dunare,  a IV-a editie a Festivalului International de Film Independent „Anonimul”, incheiat aseara, a facut anul acesta valuri in Delta.

Cu noua lungmetraje in loc de sapte intrate in lupta pentru trofeu, cu scurtmetrajele romanesti care nu au ajuns in competitie proiectate totusi intr-o sectiune paralela, cu productiile din afara concursului care au primit reactii puternice din partea publicului, actuala editie a festivalului a fost una dintre cele mai bune.

Inca din prima zi, au sosit la Sfantu Gheorghe participanti ca actorii Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Luminita Gheorghiu, Vlad Ivanov, Ana Maria Marinca. Regizorii invitati special la festival, Cristian Mungiu si britanicul Ken Loach, au ajuns marti in Green Village, complexul de vile si casute de lemn unde sunt cazati participantii.

In camping, de cealalta parte a complexului, forfota mare incepe catre seara, cand turistii veniti majoritatea pentru festival s-au intors de la plaja pentru proiectiile nocturne sau din cele trei sali de cinematograf, unde au rulat scurtmetraje si lungmetrajele in reluare.

Publicul a surprins invitatii

„Publicul vine sa vada toate filmele, ceea ce e foarte bine, pentru ca nu sunt filme de mainstream. Aici, publicul testeaza si alt fel de filme si vad ca reactioneaza foarte bine”, observa Swel Noury, regizorul marocan care a luat anul trecut Trofeul „Anonimul” cu filmul „Heaven’s Doors”, facut impreuna cu fratele sau, Imad. Acum, amandoi au venit aici, iar Swel s-a aflat in juriul pentru lungmetraje. Amandoi au apreciat locurile ca foarte frumoase, dar si selectia de filme. „Se socializeaza mult si se vede mult film aici, pentru ca nici nu gaseste altceva de facut”, a spus Imad.

Cei mai constiinciosi cu vizionarea filmelor s-au dovedit, desigur, membrii celor trei jurii. Pe la mesele de pranz si de cina, cel mai des s-a discutat intre participanti despre „Un adevar incomod”/”An Incovenient Truth”, cu Al Gore ca protagonist si „Exilul”/”The Banishment”, al rusului Andrei Zvyaghintsev, recomandat tuturor drept un film foarte frumos si puternic de Alex. Leo Serban.

Forfota multa la proiectii

Pe invitatii din strainatate i-a surprins sa vada atata public venit aici, intr-un loc izolat si greu accesibil, pentru a viziona filme. La cocktailul din seara de marti, dedicata lui Ken Loach, Clemens Steiger, presedintele juriului la sectiunea de scurtmetraje de animatie, intreba daca majoritatea celor aflati acum in campus chiar sunt aici pentru a vedea filmele.

Steiger, regizor elvetian, a castigat cu un scurtmetraj de animatie anul trecut la „Anonimul”. Acum, la fel ca si colegul sau de juriu la aceeasi sectiune, criticul de film Mihai Chirilov, si-a impartit timpul intre vizionarea de filme si piscina din complexul Green Village.

Marti se adunase mai multa lume decat in prima zi in fata ecranului, unii pe banci, altii pe saci de dormit adusi si asezati chiar in fata scenei sau in jurul ariei de proiectie. Dupa ce au rulat filmele lui Loach au inceput sa curga intrebarile, unele dintre ele chiar foarte acide, altele cu un ton admirativ, altele din simpla curiozitate fata de detalii din cele doua productii.

Despre comunism si americani

Dupa ce a primit rafala de intrebari, regizorul Loach a plecat in aplauzele publicului. Inainte sa se retraga la cocktail, a spus ca se astepta la acest tip de reactie, dar ca spera sa revina candva, pentru ca primul contact cu publicul de aici n-a fost suficient pentru ca fiecare sa inteleaga viziunea celuilalt.

El a prezentat, pe langa filmul „Tickets”, facut impreuna cu italianul Ermanno Olmi si iranianul Abbas Kiarostami, un scurtmetraj din proiectul „11’09’’01 - September 11”, unde au lucrat alti zece regizori. Acesta din urma a pus pe jar publicul cu subiectul sau: un chilian compune o scrisoare catre rudele victimelor de la 11 septembrie 2001.

Scrisoarea se incheie cu o concluzie: americanii au facut acelasi gest de terorism fata de chilieni la fel ca atacul de la 11 septembrie din New York. La asa un subiect delicat, reactiile publicului, dar si ale criticilor n-au intarziat. Criticul de film Valerian Sava, dezamagit, spunea ca nu se poate ca un artist de talia si finetea lui Loach sa foloseasca metodele propagandei sovietice antiamericane din anii ‘50.

Din public au venit reactii diferite. Un tanar care spunea ca bunicul sau murise in lagarul de munca fortata la taiat de stuf, infiintat de comunisti la Periprava, chiar in apropiere de Sfantu Gheorghe, i-a recomandat regizorului britanic sa mearga acolo, sa se documenteze si sa scrie despre atrocitatile fostului regim din Romania. Altii i-au reprosat ca nu trebuia sa aduca un asemenea film in Romania, unde s-a murit din cauza comunistilor.

APRECIERE

Ironia culturala din filmul lui Nemescu

> Asemenea celorlalti invitati din strainatate, presedinta juriului, producatorul american Marina Grasic, s-a aratat incantata de locul unde s-a desfasurat Festivalul „Anonimul”.

> Grasic este producatorul executiv al filmului „Crash”, premiat cu trei Premii Oscar in 2006 (premiul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun montaj si Cel mai bun scenariu original).

> Pentru prima oara in Romania, ea  si-a rezumat impresiile despre festival in cateva vorbe:

> „M-am simtit grozav aici. Locul este incredibil si unic, mai ales pentru un festival de film. Programul este foarte interesant, ruleaza o mare diversitate de filme, iar lucrurile sunt foarte bine organizate.” Vineri dupa-amiaza, inainte ca juriul condus de ea la sectiunea lungmetraj sa delibereze in acea seara si a doua zi dimineata, Marina a vorbit despre filmele lui Cristian Mungiu si Cristian Nemescu, care i s-au parut amandoua foarte bune.

>  Au surprins-o in mod placut, iar la cel de-al doilea a admirat felul in care reusise sa jongleze cu ceea ce ea numeste „ironie culturala”. Intr-adevar, in filmul lui Nemescu, nici americanii, nici romanii nu scapa de tusele ironice, indulcite sub un val de duiosie. 

> „Am avut ocazia sa simt oamenii si sa-mi formez o impresie despre cum ar fi sa filmez aici”, conchide Marina.