Femeia care conduce lumea dintr-un studio TV

Femeia care conduce lumea dintr-un studio TV

Oprah Winfrey este cea mai bogata femeie de culoare din lume si una dintre cele mai puternice, conform ultimului top al revistei "Forbes".

Si-a creat propriul imperiu media si a acumulat o avere de 1,5 miliarde de dolari. Oprah Winfrey a devenit idol a milioane de persoane din intreaga lume, iar acum se intreaba: "Ce urmeaza?".

Sunt satula de oameni care stau pe scaun sa-mi povesteasca problemele pe care le au. Vizionam apoi caseta si ascultam sfaturile expertilor. Sincer, nu stiu cu ce as putea sa-i inlocuiesc. Cat de curand voi face o schimbare si ii voi ridica pe oameni de pe scaunele pe care stau. Sunt in faza „ce urmeaza?” a carierei mele”, a declarat Oprah intr-un interviu pentru revista „Fortune”.

Oprah de la Obama

Oprah Winfrey va gazdui pe 8 septembrie o strangere de fonduri pentru a-l sprijini pe democratul Barack Obama in cursa pentru Casa Alba. Evenimentul programat la resedinta celebrei moderatoare de televiziune din Santa Barbara va fi o petrecere in gradina, unde sunt asteptati, printre altii, Tom Hanks sau Jamie Foxx.

Biletele la aceasta strangere de fonduri pornesc de la 2.300 de dolari si ajung la 25.000 de dolari pentru accesul la receptia VIP, iar pretul cinei este de 50.000 de dolari. „Il sprijin pentru ca a dovedit ca este capabil sa candideze, pentru ca are puterea de a iesi din rand. Nu am mai sprijinit niciun alt candidat pana acum pentru ca nu stiu pe altcineva la fel de bun ca el pentru a spune: cred in aceasta persoana”, a spus Oprah despre Obama in emisiunea lui Larry King, de la CNN.

Totusi, Oprah sustine ca banii pe care ea i-a donat pentru campania lui Obama nu-i asigura acestuia scaunul din Biroul Oval, ci imaginea ei este cea care il va ajuta pe reprezentantul Partidului Democrat cu adevarat. „Nu banii mei vor face diferenta, ci aprecierea mea pentru el. Sprijinul meu pentru Obama este probabil mai valoros decat orice alt cec pe care as putea sa i-l scriu”, a spus Oprah, citata de Hollywood.com.

„O forta politica periculoasa”

Implicarea celebrului star de televiziune pe scena politica americana nu este insa singulara. Oprah a fost criticata pentru atitudinea sa impotriva razboiului din Irak, opinie exprimata in repetate randuri. In februarie 2003, la initiativa lui Michael Moore, Oprah a difuzat in showul sau mai multe clipuri in care oameni din intreaga lume implorau Statele Unite sa nu inceapa razboiul. Emisiunea a fost insa intrerupta de o conferinta de presa, in care presedintele Bush sustinea cauza razboiului.

Un articol publicat ulterior pe Buzzflash.com precizeaza faptul ca intalnirea presedintelui american cu presa a fost o incercare deliberata de a opri emisiunea. „Oprah Winfrey este cea mai puternica femeie din America. Ea decide care sunt subiectele care fac ca ziarul „New York Times” sa se vanda. Stilul ei aduce zilnic 14 milioane de americani in fata televizoarelor.

Dar Oprah este mai mult decat o forta culturala - este o forta politica periculoasa, o femeie cu o atitudine neprevazuta si schimbatoare privind subiectul major al zilei”, a declarat editorialistul Ben Shapiro, de la Townhall.com. Mai mult, Michael Moore o ruga pe Oprah, in cartea sa, „Dude, Where’s My Country?”, sa se inscrie in cursa prezidentiala pentru 2004.

Imperiul numit  „O”

Nu exista nicio indoiala ca Oprah a schimbat cultura globala. Prin confesiunile televizate in care ofera detalii intime despre problemele sale de greutate, despre tumultul vietii sale amoroase, despre abuzurile sexuale pe care le-a suferit si prin faptul ca plange alaturi de invitati, Oprah a creat o noua forma media de comunicare, cunoscuta ca „discurs de relationare”, dupa cum sustine revista „Time”.

Oprah nu mai este de mult doar un show TV. Numele sau s-a transformat intr-un imperiu, o afacere autofinantata, intr-un club de carte care valoreaza un miliard de dolari, intr-o revista de succes, „O - The Oprah Magazine”. Cheia succesului sau o reprezinta influenta pe care o exercita asupra telespectatorilor si increderea pe care acestia i-o acorda.

Daca Oprah recomanda o carte, aceasta devine in scurt timp un bestseller, iar daca promoveaza o crema sau o bautura racoritoare, produsul se vinde rapid. Tot ea este cea care stabileste tendinte: de exemplu, comentariile sale de a nu consuma carne de vita au fost urmate de o scadere cu 10a a vanzarilor de profil, iar incercarea producatorilor din industria carnii de a o da pe Oprah in judecata a ramas fara succes.

Influentata de maltratarile pe care le-a suferit in copilarie, Oprah a initiat o campanie care sa interzica abuzurile impotriva copiilor. Actiunea s-a concretizat prin adoptarea „Legii Oprah” de fostul presedinte american Bill Clinton, un act ce prevede protectia nationala a copiilor.

Un stil consacrat

Editorialistul Maureen Down de la „New York Times” il da ca exemplu pe fostul presedinte american Bill Clinton, care a folosit „stilul Oprah” atunci cand a parasit Casa Alba.

„De fiecare data cand un politician face o declaratie ascunsa pana atunci sau „joaca un rol” la TV, el foloseste cultul confesiunii, creat cu ajutorul lui Oprah”, noteaza „Newsweek”. Juristul american Alan Dershowitz vorbeste despre „oprahtoria” din sala de judecata, care a facut juriul sa abandoneze conceptul de responsabilitate personala si „sa planga la fiecare poveste a celor care sustin ca actiunile pe care le-au intreprins sunt rezultatul unei vieti nefericite”.

Imperiul creat de Oprah cuprinde casa de productie „Harpo” (numele vedetei scris invers), reteaua de televiziune pentru femei „Oxygene”, revista „O - The Oprah Magazine”, una dintre cele mai vandute publicatii din America, si revista de design interior „O at home”.

Oprah este prima femeie de culoare care a devenit milionara la varsta de 32 de ani. Pentru cele 800 de milioane de dolari pe care le detinea in anul 2000 a fost numita cea mai bogata persoana afroamericana din secolul al XX-lea. Conform topului „Forbes” realizat anul acesta, Oprah ocupa locul 21 printre cele mai puternice femei din lume si este cea mai bogata femeie de culoare din istorie, cu o avere estimata la peste 1,5 miliarde de dolari.

Voci care se aud

Oprah a donat pentru acte de caritate mai multi bani decat oricare alta celebritate din industria showbizului. La inceputul acestui an, a finantat crearea unei scoli de 40 de milioane de dolari, in orasul Johannesburg, pentru fetele sarace din Africa de Sud. „Sunt oameni care pot schimba lumea si ale caror voci se aud. Infiintarea acestei scoli este o dovada a puterii mele”, a spus vedeta. „Oprah Angel Network”, o retea caritabila,  a reusit sa stranga 51 de milioane de dolari pentru a sustine proiecte prin care sa acorde bani organizatiilor nonprofit din intreaga lume.

OPINII

Portretul pe scurt

> Perseverenta. „Stia ce vrea sa faca inca din timpul liceului. Isi dorea sa devina actrita si sa fie un star de cinema. Ii multumesc lui Dumnezeu ca a ales sa faca asta. Oprah era dispusa sa renunte la alte lucruri si sa munceasca mult pentru a reusi” - Anthony Otey, iubitul lui Oprah din timpul liceului. > Credibila. „Oprah este in topul femeilor din America. Are mai multa credibilitate decat presedintele si o poveste de succes care continua” - Maureen Dowd, editorialist „New York Times”.

> Puternica. „Este o persoana care a inceput de jos si care a devenit cea mai puternica femeie nu numai din America, ci cred ca din intreaga lume. Oprah stie sa-si castige publicul: este credibila, are talent si a reusit pe cont propriu sa devina fabulos de bogata si de puternica” - Bill O’Reilly, editorialist american. > Influenta. „Oprah a reusit sa exercite o influenta fara precedent asupra culturii si spiritului american. Nu a mai existat nicio alta persoana in secolul  al XX-lea  ale carei convingeri si valori sa aiba un impact semnificativ asupra publicului american. Cred ca Oprah influenteaza fiecare mediu pe care il atinge” - Kitty Kelly, biograf. > Talentata. „Am lucrat cu multi actori talentati si stiu ca Oprah nu a facut multe filme. Am ramas impresionata. Are calitati tehnice de actrita puternica si asta pentru ca este inteligenta si profunda” - Thandie Newton, actrita britanica. > Familiara. „Winfrey a folosit puterea televiziunii pentru a imbina spatiul public cu cel privat. Televiziunea este asociata adesea cu un spatiu privat in casele noastre. Ca un membru de familie, Oprah sta la masa cu noi si ne vorbeste in dupa-amiezele in care ne simtim singuri” - Phil Donahue, moderator american de talk-show.

BIOGRAFIE De la papusa de cocean la un salariu anual de 260 de milioane de dolari

> S-a nascut pe 29 iulie 1954, in statul american Mississippi, fiica a unor parinti adolescenti necasatoriti.

> La 3 ani stia pe dinafara versete din Biblie, fiind supranumita „Micul Recitator”.

> Pana la varsta de 6 ani a fost crescuta de bunica ei, femeie saraca, dar care i-a insuflat dragostea pentru credinta.

> Singura papusa pe care a avut-o in copilarie era facuta dintr-un cocean de porumb.

> La 14 ani a ramas gravida, iar copilul a murit la doua saptamani de la nastere.

> La varsta de 17 ani a fost angajata la postul de radio WVOL, din Nashville.

>Din 1984 a inceput sa modereze la Chicago talk-show-ul TV „AM Chicago”, care si-a schimbat un an mai tarziu denumirea  in „The Oprah Winfrey Show”. Emisiunea i-a adus faima in intreaga lume, fiind transmisa in 117 tari, din America pana in Zimbabwe, avand o audienta zilnica de 14Êmilioane de telespectatori.

> A avut un frate vitreg gay, care a murit de SIDA.

>A jucat in filme precum „Culoarea purpurie” (1985), „Arunc-o pe mama din tren” (1987), „Beloved” (1998).

> In 1988, Oprah a pus bazele studiourilor Harpo.

> In 1993 l-a avut invitat pe Michael Jackson, iar interviul pe care l-a realizat cu acesta a devenit al patrulea cel mai vizionat eveniment din istoria televiziunii americane, avand o audienta de 100 de milioane de telespectatori.

> In 2000 a lansat revista lunara „O - The Oprah Magazine”, iar patru ani mai tarziu, revista de design interior „O at home”.

> Locuieste intr-o casa de 170.000 de metri patrati, in California, dar detine proprietati si in New Jersey, Miami, Colorado, Hawaii si un apartament in Chicago.

> Conform contractului incheiat cu ABC O&O, Oprah va continua sa produca 140 de emisiuni „The Oprah Winfrey Show” anual, pana la finalul lui 2011.

Ne puteți urmări și pe Google News