Suedezul Robin Soderling a pus capăt campaniei liderului mondial Roger Federer la Roland Garros, cel de-al doilea turneul de Mare Şlem al Anului, unde elveţianul încerca să îşi apere titlul cucerit anul trecut.
Soderling, care nu îl învinsese niciodata pe Federer în cele 12 întâlniri precedente, a revenit ieri de la 0-1 la seturi şi s-a impus cu scorul de 3-6 6-3 7-5 6-4 în doar trei ore de joc. Federer ratează astfel cea de-a 24 semifinală consecutivă în circuitul turneelor de Mare Şlem şi ar putea fi detronat din poziţia de lider al ierarhiei ATP dacă Rafael Nadal îşi va recâştiga coroana pe zgura de la Paris.
Soderling, cap de serie numărul cinci şi finalistul de anul trecut, va juca în semifinalele din acest an împotriva lui Tomas Berdych (Cehia). În sferturile de finală, Berdych, cap de serie numărul 15, l-a învins uşor pe rusul Mikhail Iujnîi, scor 6-3, 6-1, 6-2.