După ce odinioară făcea deliciul maramureşenilor, clubul de fotbal se luptă cu problemele financiare.
“Nu avem nici cinci lei în vistierie. Echipa este nu la 100 de metri, ci la un pas de faliment. Nu am primit nici măcar banii promişi încă din decembrie de Consiliul Local, cele două miliarde de lei vechi", spune preşedintele executiv al clubului, Liviu Bala.
Salariile jucatorilor nu au fost plătite din decembrie anul trecut şi nu s-au plătit nici ultimele şase prime de joc. Totuşi, preşedintele clubului i-a rugat pe fotbalişti să aibă răbdare, în speranţa apariţiei unor alţi investitori.
Odinioara, F.C. Baia Mare se găsea la vârful ierarhiei în fotbalul românesc, chiar a jucat şi în Cupe cu Real Madrid. Acum, se luptă să poată intra înapoi în returul campionatului.
"E o situaţie economică dificilă, criza i-a atins şi pe investitorii noştri. Sperăm să găsim încă un investitor. Nu avem în casă niciun leu, nici pentru deplasări, nimic. Nici măcar ce ne-a promis Consiliul local n-am primit, până nu se fac bugetele", mai spune preşedintele clubului.