Farsă tragică înainte de Revelion. Un tânăr a fost împușcat mortal de polițiști
- Georgeta Petrovici
- 31 decembrie 2017, 11:00
Farsă cu final tragic în Texas. Polițiștii au împușcat mortal un tânăr de 28 de ani, în urma unei glume nefericite puse la cale de un prieten al acestuia. Autorul farsei a fost arestat.
Bărbatul care a declanşat totul a sunat la numărul de urgenţă şi a spus că și-a ucis tatăl şi că îi ține ostatici pe ceilalți membri ai familiei. Cel care a vorbit câteva minute cu dispecerul, a dat o altă adresă, a unui prieten.
O echipă SWAT s-a pus imediat în mișcare, polițiștii descinzând la adresa indicată. În timpul intervenției oamenilor legii, cel care locuia acolo a fost împușcat, după ce a făcut gest brusc , interpretat drept agresiv de către unul din polițiști.
Imediat ce polițiștii au încercuit casa lui Andrew Finch, 28 de ani, acesta a fost somat și a ieșit în prag.
”Polițiștii i-au adresat mai multe comenzi verbale bărbatului, să ridice mâinile sus și să se apropie încet de ei. La început, pentru scurt timp, a fost cooperant. Cel considerat suspect a ridicat mâinile sus, dar apoi a făcut un gest care i-a fost fatal. Bărbatul s-a îndreptat spre polițiști, în partea de est a reședinței, dar și-a lăsat mâinile în jos, pe lângă trup, apoi le-a ridicat brusc în față, în direcția polițiștilor. Unul dintre polițiști a tras un singur foc. La spital, medicii au pronunțat decesul”, au relatat presei oficialii, conform Pro TV. Potrivit presei americane, cel considerat suspect nu era înarmat.
”Acest incident a fost un coșmar pentru toți cei implicați, inclusiv familia și departamentul nostru de poliție. A fost urmarea acțiunilor unui farsor. Avem o victimă nevinovată. Dacă nu ar fi fost un apel fals la poliție, noi nu am fi fost acolo”, a spus Troy Livingston, de la Departamentul de Poliție Wichita.
Jurnaliștii mai spun că farsa a fost provocată de o dispustă între cei doi, după un joc video online. Unul l-a amenințat pe celălalt că va trimite poliția peste el, printr-o alarmă falsă, ceea ce s-a și întâmplat.
Întreaga întâmplare a fost filmată de camera video de pe echipamentul unuia dintre polițiștii chemați la intervenție. (Sursa foto: Pro TV)