Fără precedent! Badea îl contrazice pe Gâdea. Subiectul care i-a pus pe jar

Fără precedent! Badea îl contrazice pe Gâdea. Subiectul care i-a pus pe jar

Mihai Gâdea a ținut să transmită, duminică seară, un mesaj pentru familia Luizei Melencu, una dintre victimele lui Dincă, în contextul în care luni, mama fetei răpite și ucise de Dincă trebuie să se prezinte la DIICOT pentru a le da procurorilor mostre de ADN.

„Vreau să vă spun ceva. Înainte de toate, aveți toată compasiunea și cred că nu vă îndoiți de faptul că suntem extrem de interesați de aflarea adevărului în cazul fetei dumneavoastră. Nu cred că vă îndoiți de faptul că suntem alături de familie. (...) În această seară, vreau să vă spun un lucru: mergeți mâine cu încredere la această probă. Noi vom face tot ceea ce putem să vedem dacă lucrurile sunt în regulă. Vom încerca să punem absolut toate întrebările și nu vom lăsa ca acest caz să se piardă, să nu se afle tot adevărul.

Pe toate datele pe care le am, nu înțeleg amenda, nu înțeleg de ce autoritățile nu au venit să vă explice de ce ar fi nevoie de această probă ADN, de ce nu au încercat să stabilească cumva o legătură directă cu dumneavoastră”, a spus Mihai Gâdea, duminică seară, la Antena 3, la emisiunea „Sinteza zilei”.

„Însă, ceea ce vreau să vă spun”, a continuat Mihai Gâdea, „este că sentimentul meu – Mircea nu are același sentiment ca mine - dar sentimentul meu e că anchetatorii din București, cei care se ocupă acum de caz, sunt niște oameni care vor să afle adevărul și nu se joacă cu lucrurile. Dacă au alte intenții, fiți siguri că ne vom face pe deplin datoria. Puteți adresa presei toate suspiciunile”.