Am stat, ca tot omul, în Ziua Moțiunii, cu urechea lipită de „mijloacele de informare-dezinformare în masă”.
De regulă, nu prea mă surprind marile confruntări politice, știind după atâția ani cam toate dedesubturile și, inclusiv de această dată, am urmărit totul așteptând un final premeditat cu mult timp înainte și de care cam auzisem. Până la un punct!
Știam că sunt mulți jucători cu greutate care nu-l mai vor pe Ludovic Orban premier. Motivele sunt multe, dar cele care-i însuflețește pe ei nu sunt aceleași cu ale unora dintre voi. E adevărat că guvernarea Orban are oarece bâlbâieli și câteva greșeli, dar asta s-a întâmplat într-o perioadă foarte grea în care nimeni nu a vrut să-și asume nimic.
Iar, acum, când se întrevede ieșirea din negură, se arată toți vitejii. Unii veniți tocmai de pe meleaguri belgiene să ne țină doct lecții despre cum trebuie câștigate alegerile, confundând liberalismul cu batista din buzunarul de la piept și făcându-se că nu înțeleg că politica înseamnă muncă pe stradă, în organizații și în fața oamenilor. Face to face, nu ca atunci când vorbești singur la televizor și nu are cine să te contrazică. Dar regele n-a murit, trăiască regele!
Ne puteți urmări și pe Google News
Pentru că, spre groaza multora, Ludovic Orban a reușit luni să se reinventeze ca jucător politic. Că a avut sau nu o înțelegere cu Marcel Ciolacu (cel despre care surse ofițerești spun că ar fi valetul lui Klaus Iohannis) e greu de spus, dar nici nu prea contează.
Scopul scuză mijloacele!
Iar Orban a scăpat din menghină, în trei acte. Primul, a reușit să blocheze culoarul lui Rareș Bogdan către președinția partidului, anul trecut. Apoi, spre Primăria Capitalei, izbutind cu o singură lovitură să unifice și opozitia la PSD, că nu am cum să zic dreapta neo-marxiștilor din USR-PLUS, fix atunci când dezbinarea dădea în clocot și Firea jubila. Ei bine, cu sacrificarea relației cu PMP, dar totul are un cost.
Iar acum, deși mulți s-au grăbit să-i cânte prohodul, inclusiv foștii parteneri, Orban a mers pe mâna lui și a câștigat. Fiindcă a jucat la totul sau nimic, exact ca un om care nu mai are nimic de pierdut. Pentru că, dacă ar fi trecut moțiunea, până la ejectarea de la șefia PNL, sau chiar din partid, mai era doar un pas.
Justificarea ce ar fi venit era pe cât de simplă, pe atât de clară: Ghinion!
Recomandările noastre
