Familie palestiniană, evacuată dintr-un imobil din Ierusalim

Familie palestiniană, evacuată dintr-un imobil din Ierusalim

Poliţia israeliană a evacuat un cuplu de palestinieni dintr-un imobil din Ierusalimul de Est, în care locuiau de 52 de ani. La câteva ore după operaţiune, casa a fost ocupată de o familie de evrei.

Mohammad al-Kurd, persoană cu handicap, şi soţia sa au fost evacuaţi în zorii zilei de duminică, de atunci locuind într-un cort, informează The Guardian. "Guvernul israelian a făcut ce a vrut. Doar pentru că suntem palestinieni, merităm să fim umiliţi şi insultaţi în acest fel? Nu ar trebui să trăim în pace pe pământul nostru", a spus al-Kurd, în vârstă de 57 de ani.

Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiţie din Israel, la capătul unui proces ce a durat mai mulţi ani. Motivul invocat de justiţia israeliană este că s-a dovedit că terenul pe care era construit imobilul a aparţinut, în secolul XIX, unui rabin.

Guvernul american şi cel britanic au condamnat decizia. "Să scoţi din casă un cuplu în vârstă, la primele ore ale dimineţii, este pur şi simplu ruşinos", a fost reacţia unui purtător de cuvânt al ONU.

Israelul a cucerit Ierusalimul de Est după războiul din 1967 şi a preluat proprietatea asupra terenurilor deţinute de palestinienii care au părăsit sau au fost obligaţi să părăsească Ierusalimul de Est în 1948 şi 1967.

Ne puteți urmări și pe Google News