POLIAMOR. În termeni eleganţi şi neofensatori, se spune despre doi parteneri că au o relaţie sau o căsnicie deschisă atunci când îşi acceptă reciproc legăturile amoroase paralele.

Hulite de tradiţionalişti, dar dorite şi apreciate de avangardişti, relaţiile deschise (poliamorul, cum îl denumesc specialiştii) au existat dintotdeauna, fără a avea parte însă parte de expunerea de care se bucură acum, în secolul redefinirii valorilor.

Poliamorul permite cuplului să aibă legături amoroase multiple şi concomitente, pe baza unor reguli fixate de comun acord care stabilesc numărul partenerilor acceptaţi, timpul petrecut cu ei, frecvenţa şi locul întâlnirilor.   „Dacă pentru fiecare partener este mai importantă libertatea de a experimenta ceva nou şi satisfacerea curiozităţii sexuale, o astfel de relaţie poate funcţiona fără probleme. Nevoia ambilor parteneri este de a nu se simţi constrânşi, de a nu fi obligaţi să mintă sau să se ascundă atunci când sunt atraşi de altcineva, iar dacă fiecare dintre ei acceptă regulile implicate de relaţia de tip deschis, lucrurile pot decurge foarte bine”, explică psihologul Cristina Dinuţă.

Cât despre durabilitatea unei astfel de relaţionări, psihologul o limitează la momentul în care unul dintre ei întâlneşte un partener „special” care îl face să mizeze totul pe o singură carte. Nevoi neîmplinite

Care sunt factorii care determină un cuplu să îşi caute împlinirea introducând în ecuaţie şi alţi parteneri? Psihologul Laura Melciuc, manager general al site-ului psihologdeserviciu.ro, numeşte o serie de elemente care ar putea declanşa o astfel de dorinţă: nonconformismul, lipsa experienţelor relaţionare, monotonia cuplului, o imagine de sine slab conturată, frustrări resimţite de parteneri, gândire libertină, dorinţa de a depăşi graniţele personale şi tiparele convenţionale.   Introducerea altor parteneri în cadrul cuplului presupune existenţa unor nevoi neîmplinite, crede psihologul. „Atâta timp cât în cadrul cuplului există dragoste, bucurie şi oglindire, rareori se mai poate face spaţiu acolo pentru terţe persoane, căci tendinţa umană este de a păstra ceea ce ne mulţumeşte şi ne bucură”.

„Îmi ofer libertatea de a căuta”

Monica are 27 de ani şi vede în relaţiile deschise o opţiune viabilă, de moment, pentru cuplurile care nu mai funcţionează în parametri normali. „Când dispar farmecul şi interesul, când eu sau el nu mai oferim ceea ce ofeream sau ne-am creat alte nevoi, e clar că trebuie să căutăm alte perspective. Relaţia deschisă e una dintre ele”, spune Monica.

“Nu aş face un stil de viaţă din aceasta. Însă mi-e greu să găsesc o persoană care să îndeplinească toate criteriile mele, aşa că îmi ofer libertatea de a căuta în mai multe părţi”, îşi explică ea opţiunea.

După o relaţie de aproape opt ani, când pasiunea şi entuziasmul s-au diminuat, Monica i-a propus prietenului ei o relaţie deschisă. Ar fi preferat acest lucru în detrimental despărţirii din motive pe care le numeşte „nu tocmai oneste”: „Pe de o parte a fost vorba de comoditate, pe de altă parte nu ştiu să gestionez conflicte, aşa că le evit cu orice preţ”.

Deşi nici unul dintre ei nu s-a implicat în relaţii paralele, această opţiune „a planat” asupra cuplului, care însă s-a destrămat, în cele din urmă.

RISCURI

Primul pas spre despărţire

O relaţie deschisă poate fi o armă cu două tăişuri, avertizează psihologii. Pe de o parte, libertatea în cuplu deschide orizonturi noi, pe de altă parte, limitează atenţia spre cel care ar putea fi „jumătatea”.

„Nonconformismul, inovaţia şi originalitatea stau la baza progresului, însă dragostea şi securitatea unui cuplu se hrănesc prin atenţie şi permanenta acomodare la nevoile şi dorinţele celuilalt”, admite psihologul Laura Melciuc.

Celor care se tem că a iubi o singură persoană îngrădeşte perspectivele, psihologul Cristina Dinuţă le spune: „A iubi nu este echivalent cu pierderea libertăţii, dimpotrivă, implică alegerea personală în a-l redescoperi pe celălalt şi a veni cu ceva nou în relaţie astfel încât să nu apară plictiseala”.   Introducerea unui alt partener în momentele de cumpănă poate fi primul pas spre destrămarea cuplului. „A mă orienta spre alte persoane cu care să experimentez spre a ajunge la senzaţii ce lipsesc în relaţia oficială duce la erodarea relaţiei cu acesta întrucât nu mai am şansa să remediez ce nu merge, nu mai am disponibilitate pentru el”, încheie psihologul.