Doi parteneri pot ajunge să aibă aceeaşi mimică sau aceleaşi reacţii după zeci de ani de convieţuire. Psihologii spun că însuşirile comune cresc şansele ca un cuplu să reziste.

„Cine se aseamănă se adună”, spune o vorbă din popor, însă şi cei care „se adună” pot ajunge, fără a avea iniţial trăsături comune, să se asemene atât din punct de vedere al înfăţişării, cât şi al personalităţii. „În timp, nu numai feţele, ci şi corpurile li se reaşează, fiecare dintre parteneri luând din chipul şi asemănarea celuilalt”, susţin psihologii.

Se iubesc de seamănă unul cu altul

„De ani buni, nu trece duminică în care să nu-i ducă flori. Se iubesc de seamănă unul cu altul”. O discuţie deseori prezentă pe buzele timişorencelor cu oarece vechime în viaţa publică, făcând referire la cuplul Doru şi Brînduşa Armanca. Când se uită în fotografii, cei doi Armanca realizează acelaşi lucru: sunt de aproape 35 de ani împreună, iar iubirea care i-a legat în studenţie a venit la pachet cu ţelurile comune, acelaşi fel de a privi lucrurile şi o asemănare fizică evidentă, conturată în timp. „Sunt expresii pe care le spunem în acelaşi timp”

Brînduşa şi Doru Armanca s-au căsătorit în vara lui 1976. S-au văzut la un bal al bobocilor Facultăţii de Filologie. El îşi aminteşte că aleasa lui purta mini şi, după bal, i-a dat întâlnire. Ea purta ochelari şi nu-şi amintea exact cum arată frumosul care i-a cucerit inima, aşa că a apelat la o prietenă pentru confirmare. „Ne-am uitat unul la altul şi nu ne-am mai putut dezlipi”, povesteşte Doru.

După mai bine de trei decenii împreună, cuplul Armanca întăreşte ideea că aceia care se aseamănă pot face istorie.

„Avem o gândire comună în foarte multe privinţe. E un raţionament comun, care s-a format pe parcurs”, spune soţul. Filoloaga cuplului, profesoară, scriitoare, jurnalistă, în prezent diplomat, Brînduşa Armanca completează: „Am avut ţeluri comune, avem acelaşi univers comun, ceva ce împărtăşim de 30 de ani, ceva dincolo de orice: copilul”. Cei doi au evoluat cu zâmbetul pe buze. „A contat foarte mult umorul. Sunt expresii pe care le spunem în acelaşi timp în contexte date, sunt replici pe care le completăm la fel. Şi mai e ceva: în orice cuplu există un moment în care unul reuşeşte, iar celălalt trebuie să-l sprijine, iar la noi acest lucru a fost evident”. „Niciodată nu am fost stăpânit de orgolii masculine cretine. Este cel mai firesc lucru să-ţi sprijini partenerul de viaţă”, continuă ideea Doru Armanca, pe deplin satisfăcut cu statutul de consort-diplomat la Budapesta, unde Brînduşa ocupă funcţia de director al Institutului Cultural Român.

Asemănarea înseamnă şi ritual. „Sărbătorim anii de căsnicie, ne facem daruri. De 30 de ani, Doru, în fiecare duminică, îmi cumpără flori. Toţi florarii din oraş îl cunosc, iar acum şi cei din Budapesta. Ne-am dezvoltat în timp reflexe condiţionate comune, iar când ne uităm la fotografii ne dăm seama cât de mult am ajuns să semănăm şi fizic”, mai spune Brînduşa Armanca.

Empatie şi copiere involuntară Specialiştii întăresc ideea că, după mulţi ani de convieţuire, putem întâlni cupluri cu aceleaşi reacţii. „Oamenii care locuiesc împreună şi împărtăşesc sentimente reciproce ajung în timp să semene ca fizionomie prin copiere involuntară, dar şi ca atitudine sau comportament, prin empatie. Respectul pentru felul de a fi al celuilalt se transformă prin însuşirea personalităţii celuilalt”, explică medicul Ioana Vârtosu. Psihoterapeutul Mirela Zivari punctează: „În cazul cuplurilor căsătorite, studiile au demonstrat următoarea teorie: cu cât este mai mare similaritatea dintre cei doi, cu atât se declară mai fericiţi şi sunt riscuri mai mici să divorţeze”.

STUDIU

Trăsăturile comune şi încrederea în celălalt   Oamenii au mai multă încredere în cei cu care seamănă fizic, relevă un studiu realizat de Lisa DeBruinede, un cercetător canadian de la Universitatea „McMaster”, din Hamilton. Studiul explică de ce multe cupluri - dintre cele mai stabile - prezintă asemănări fizice. „Exista o corelaţie subtilă între ceea ce se vede şi ceea ce se ascunde sub ce se vede. Când suntem atraşi de cineva, de obicei urmărim şi trăsăturile interioare, mai precis ceea ce credem că este cu adevărat persoana respectivă. Dacă o relaţie rezistă în timp, înseamnă că acele corespondenţe interioare s-au confirmat, sunt valabile şi împărtăşite. Nu ştiu dacă putem susţine ştiinţific teoria că oamenii încep să semene în timp, din moment ce alegerea partenerilor s-a făcut deja pe criteriul unei similarităţi - de care sunt sau nu conştienţi. Însă probabil că ne lăsăm influenţaţi de prezenţa celuilalt, adoptând anumite expresii (verbale, faciale), ticuri, comportamente etc. şi viceversa, uneori pentru că ne plac şi ni se potrivesc, alteori pentru că influenţa respectivă e prea mare şi nu o putem combate”, spune psihologul Raluca Ionescu.