FAMILIA a făcut ANUNȚUL, la aproape trei ani și jumătate. VESTE tristă despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher

FAMILIA a făcut ANUNȚUL, la aproape trei ani și jumătate. VESTE tristă despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher

La aproape trei ani și jumătate după accidentul pe care l-a suferit la schi, în stațiunea franceză Meribel, Michael Schumacher se află în continuare în comă, iar șansele ca acesta să își revină sunt foarte mici.

Familia și avocatul fostului septuplu campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, au oferit informații triste despre starea de sănătate a sportivului. Se pare că situația germanului nu s-a îmbunătățit aproape deloc, în ciuda eforturilor făcute de echipa de medici care se ocupă în permanență de acesta, potrivit RTV.

Atât apropiații cât și avocatul familiei Schumacher au dezvăluit că Michael continuă să se află într-o stare gravă, dezmințind zvonurile conform cărora acesta s-ar fi ridicat din pat zilele trecute:

"Michael Schumacher nu poate merge și nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiștilor care îl monitorizează", a dezvăluit avocatul.  

Recent, o publicație spaniolă (Las 2 Orillas) a publicat detalii îngrijorătoare despre starea de sănătate a fostului star din Formula 1. Ibericii au scris că germanul cântărește în prezent doar 45 kg și măsoară doar 1,60 metri (cu 14 cm mai puțin decât măsura în mod obișnuit), nu poate vorbi și respiră artificial doar datorită celor 15 specialiști care îl asistă zi și noapte în vila familiei din Gland, din apropierea Lacului Geneva din Elveția.

Familia lui Michael Schumacher dă în judecată publicaţia care a scris că poate să meargă din nou

Aceștia mai scriu că soția sa speră în continuare într-un miracol și încearcă în fiecare zi să îl ducă în grădină cu ajutorul unui scaun cu rotile. "Fiecare încercare e un eșec", mai scriu spaniolii. 

Vila familiei lui Michael Schumacher continuă să fie bine păzită, pentru a nu le permite jurnaliștilor sau a altor curioși să se apropie. Fostul septuplu campion din Formula 1 este vizitat doar de fratele său Ralf, alți membri ai familiei și de prietenii foarte apropiați precum Flavio Briatore, Ross Brawn sau Jean Todt.

Pe lângă informațiile oferite de Las 2 Orillas, Diario Gol mai scrie că familia lui Schumacher suportă costuri de aproximativ 100.000 de euro pe lună cu tratamentul fostului pilot.

Apropiații lui Schumacher fac însă tot posibilul ca în presă să apară cât mai puține detalii despre starea acestuia de sănătate. Recent, publicația germană Bunte a fost amendată cu 50.000 de euro după ce a publicat informații false, cum că fostul pilot "va putea merge din nou", după accidentul suferit la schi.