Măsura vine după ce, în septembrie anul trecut, preţul gigacaloriei facturat în municipiu a crescut de la 162,62 lei la 257,17 de lei.

Comparativ cu 2010, timişorenii plătesc facturi majorate cu 56%, aici înregistrându-se cel mai mare preţ al gigacaloriei din ţară, raportat la preţurile existente în oraşe comparabile ca număr de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire.

Acum Colterm, introduce o nouă factură pe lângă cea emisă, prin care recuperează, de la fiecare familie în parte, o anumită sumă de bani cu care vrea să acopere "gaura" de 22,5 milioane de lei rezultată prin neaplicarea, încă din 2009, a preţului majorat al gigacaloriei.

Potrivit directorului Colterm, fiecare familie din timişoara va plăti, în medie, 23 de lei lunar. "Nu este o situaţie deloc frumoasă, nu este momentul, dar am dorit să eşalonăm aceste plăţi pe o perioadă mai lungă de timp. Ele se vor adăuga la facturile care vor veni. Perioada este destul de dificilă, dar orice sumă pe care noi nu o avem ne creează probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil", a declarat directorul general al Colterm, Aurel Matei.

Acesta mai spune că acele asociaţii de locatari care nu vor achita facturile suplimentare vor fi acţionate în instanţă. "Dacă nu se vor plăti aceste facturi, este ca şi sum nu s-ar achita factura curentă, se vor aplica dobânzi şi penalităţi. Dar fiecare asociaţie de locatari are dreptul de a acţiona cum consideră de cuviinţă. Este o hotărâre judecătorească, o aplicăm şi, dacă nu se achită facturile, vom intra în acest joc al instanţei", a mai spus Matei.