Faci pușcărie dacă nu economisești energie. Elveția impune prin lege sancțiuni dure

Faci pușcărie dacă nu economisești energie. Elveția impune prin lege sancțiuni dure Sursa Foto: Arhiva EVZ

Cetățenii elvețieni care nu respectă reglementările autorităților cu privire la economia de energie, în această perioadă, vor fi sancționați. Aceștia riscă amendă sau închisoare de până la trei ani, dacă vor fi depistați că încalcă legea. De asemenea, vor fi sancționate și companiile care depășesc cotele de gaze alocate pentru consum. Sancțiunile ar trebui aplicate de autoritățile cantonale, însă acestea susțin că nu au la îndemână pârghiile necesare, motiv pentru care cer clarificări

Încălcarea reglementărilor privind reducerea consumului de energie va fi sancționată, în Elveția, cu amendă sau chiar cu închisoarea de până la trei ani. Pentru a-i depista pe cei care încalcă legea, autoritățile din fiecare canton vor face controale selective.

Presa elvețiană relatează că guvernul federal intenționează să adopte măsuri dure împotriva celor care vor încălca ordonanța privind gazele, pe timpul iernii. Actul de reglementare stabilește că locuințele încălzite cu gaz trebuie să mențină o temperatură interioară de maxim 19 grade Celsius. Apa caldă nu poate să depășească temperatura de 60 de grade, iar încălzitoarele radiante sau corturile cu aer cald sunt interzise. De asemenea, piscinele și saunele nu vor mai fi încălzite. Toate aceste măsuri au drept obiectiv economisirea energiei și, în special, a gazelor, pe timpul iernii.

Oricine încalcă reglementările impuse de autoritățile elvețiene riscă amendă sau chiar închisoare. În cazul unei acțiuni intenționate, este posibilă o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani sau amendă. Aceste sancțiuni sunt prevăzute în legea federală privind aprovizionarea economică națională, la care Departamentul pentru Afaceri Economice (EAER) face trimitere în mod explicit într-un document oficial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cantoanele implicate în procedura de sancționare

Purtătorul de cuvânt Markus Spörndli a explicat punctul de vedere al autorităților elvețiene. El a precizat că amenzile acordate ar putea fi tratate de către procuratură prin intermediul unei ordonanțe de sancționare. Valoarea acestora va fi stabilită în funcție de gradul de vinovățile a celor sancționați.

„Încălcările legii privind aprovizionarea de stat sunt întotdeauna contravenții sau chiar infracțiuni, în unele cazuri. De aceea urmează să fie urmărite din oficiu de către cantoane”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Companiile ar putea fi, de asemenea, sancționate dacă își depășesc intenționat cota de consum pentru gaze. Reglementarea cotelor este, de asemenea, supusă dispozițiilor penale.

Autoritățile cantonale cer reglementări clare

Sancțiunile vor fi date în urma unor controale selective ale autorităților, la consumatori. Chiar și așa, există o problemă deoarece măsurătorile ar putea fi diferite, în funcție de locul în care se fac. De exemplu, un perete exterior ar putea fi mai rece decât unul interior. Iar astfel de aspecte ar putea fi ridicate în fața judecătorilor de cei sancționați, în condițiile în care vor contesta amenzile.

Mai mult, nici poliția cantonală nu este tocmai interesată de astfel de controale. Șeful poliției elvețiene, Fredy Fässler, a făcut apel la guvernul federal pentru a ordona măsuri care pot fi puse în aplicare și, mai ales, verificabile. El a explicat că nu dorește ca poliția energetică să meargă din ușă în ușă. Potrivit spuselor șefului poliției ar trebui ca acțiunile polițiștilor să vină în urma unor denunțuri ale cetățenilor.

„Dacă se primește un denunț corespunzător, atunci poliția trebuie să acționeze”, a declarat el.

Șeful poliției a mai spus că, din cauza dispozițiilor penale actuale, ar trebui să fie implicat parchetul sau chiar instanțele de judecată. Acest lucru trebuie discutat cu siguranță, iar cantoanele elvețiene au termen până la 22 septembrie pentru a-și prezenta preocupările și sugestiile, conform then24.com.