Fostul astronaut Edgar Mitchell (77 de ani), membru al echipajului Apollo 14 şi unul dintre puţinii care au păşit pe Lună, a declarat că extratereştrii au vizitat planeta noastră de câteva ori. Conform ediţiei de ieri a ziarului "The Daily Telegraph" guvernul american are aceste informaţii de peste 60 de ani, dar a negat cu fiecare ocazie că ar avea informaţii concrete cu privire la existenţa extratereştilor.
Dezvăluirile au avut loc cu ocazia unui interviu acordat unui post de radio Kerrang, ulterior fiind preluate de mai multe publicaţii.
Mai mult decât atât astronautul a mai precizat că NASA ştie despre existenţa extratereştrilor şi că a avut deja contact cu aceştia. În cadrul interviului Mitchell a mai afirmat că surse din cadrul NASA au descris extratereştrii ca fiind "fiinţe mici care arată ciudat pentru noi".
Aceştia par să se asemene modelelor personajelor de la Hollywood, mici de înălţime, cu ochii şi capul de mărimi mari. În ceea ce priveşte tehnologia lor, în raport cu cea de pe Terra este "cu mult mai sofisticată, iar dacă ar fi fost ostili, am fi dispărut de mult".
Conform declaraţiilor astronautului, primele contacte înregistare de agenţia spaţială datează de peste 60 de ani, timp în care au fost ascunse şi negate public cu fiecare ocazie.
"S-a întâmplat să am privilegiul de a cunoaşte informaţii în urma cărora fenomenul OZN-urilor a fost confirmat. Totul a fost ascuns de guvernul american timp de 60 de ani, dar în timp s-au scurs diverse informaţii", a mai precizat astronautul, citat de "The Daily Telegraph".
Edgar Mitchell a făcut parte din echipajul navetei spaţiale Apollo 14 şi a fost cel de-al şaselea om care a păşit pe Lună. Alături de comandatul misiunii din 1971, Alan Shepard, deţine recordul al celei mai lungi "plimbări" pe suprafaţa Lunii, de 9 ore şi 17 minute.
Urmăreşte interviul aici:
(12:08)