Expoziţie a fotoreporterului EVZ Remus Suciu

Expoziţie a fotoreporterului EVZ Remus Suciu

"Lumea văzută prin lentile" este expoziţia de fotografie şi artă digitală care va fi vernisată astăzi, cu începere de la ora 17.30, la Galeriile de Artă "Forma" din Deva.

Lucrări de fotoreportaj, portrete, montaje foto dar şi lucrări fotografice care tind spre abstract vor sta pe simezele galeriei vreme de 10 zile. Autorii lor sunt Remus Suciu (colegul nostru, fotoreporter EvZ pentru zona de sud-vest a Ardealului), Mihai Panaitescu, Ovidiu Raţiu, Petrişor Crăciunoiu şi Eduard Vandraş. Drumul până la poză Fotoreporterul EvZ mărturiseşte că cele 10 lucrări cu care se prezintă la expoziţie nu au presupus foarte multă muncă, mai ales că este vorba despre câte un cadru tras pe parcursul câte unui foto-reportaj realizat.

  • "Am fotografiat, am selectat, am umblat un pic la contrastul pozelor şi gata. Imaginile surprinse sunt, cred eu, destul de expresive. Uneori mai greu a fost să ajung pe jos în locurile din care provin o parte a fotografiilor, decât să fac fotografia în sine, pentru că multe dintre ele sunt făcute în Munţii Şureanu, în Retezat, în Poiana Ruscă şi în Apuseni. Recunosc însă că această expoziţie este ca acei struguri pe care-i consideram acri pentru că nu puteam ajunge la ei. Sunt curios ce o să creadă lumea despre ele, atât critici de specialitate cât şi simpli amatori de fotografie", spune Remus Suciu.

Remus Suciu, alături de fotografiile sale

Expoziţie itinerantă

Iniţiatorul expoziţiei, Mihai Panaitescu, a mai organizat o manifestare asemănătoare la începutul verii, tot la Deva, care s-a bucurat de succes, motiv pentru care a dorit acum să repete isprava, cu alte lucrări şi alţi autori.

"Sunt optimist şi în ce priveşte succesul acestei expoziţii. Chiar nu văd posibile cauze ale unor critici negative, pentru că lucrările colegilor mei sunt excepţionale. Am organizat această expoziţie şi pentru că m-am gândit să mai întinerim un pic ce se întâmplă în artele plastice hunedorene prin aducerea acestui nou tip de artă în atenţia publicului", spune Panaitescu, care adaugă că expoziţia va fi montată în săptămânile următoare şi la galerii de artă din Hunedoara, Târgu Jiu şi Alba Iulia.

Ne puteți urmări și pe Google News