Fii informat!


Editura Evenimentul si Capital

EXPLOZIE puternică urmată de INCEDIU la un BLOC. Patru PERSOANE au fost RĂNITE grav. Video

Autor: | | 0 Comentarii | 1493 Vizualizari

Patru persoane au fost rănite, miercuri, în urma exploziei produse la un bloc de locuinţe din municipiul Piatra Neamţ, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Explozia a fost urmată de un incendiu.

"Incendiul s-a extins la faţada blocului şi la acoperiş. Până în acest moment sunt patru victime, din care trei transportate la spital (una cu arsuri grave)", au precizat reprezentanţii IGSU.

Pentru localizarea incendiului se acţionează cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări şi descarcerarea grea. De asemenea, la faţa locului se află două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi patru echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ.

„În acest moment nu sunt persoane surprinse în interiorul construcţiei, însă intervenţia de stingere este deosebit de dificilă din cauza arderii violente şi propagării pe verticală în exteriorul clădirii”, au mai anunţat reprezentanţii IGSU.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs miercuri la un bloc de locuinţe din municipiul Piatra Neamţ, la etajul al treilea, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de dispeceratul ISU Neamţ. "Informaţiile iniţiale se referă la o explozie într-un bloc de locuinţe, urmată de incendiu şi că ar fi persoane surprinse şi la etajele superioare", a precizat sursa citată.

Potrivit ISU Neamţ, trei victime au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, transmite Agerpres.

E strigator la cer! Ce pret va avea in Romania Samsung Galaxy S10

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA