"Explozia secolului" a ajuns în instanţă

"Explozia secolului" a ajuns în instanţă

La Tribunalul Sălaj începe astăzi procesul celei mai mari explozii produse de gazele naturale, în ultimii ani, în România.

În urmă cu un an, o lună şi opt zile, blocul E24 de pe strada Voievod Gelu din Zalău a sărit în aer, din senin şi fără ca vreun semn să prevestească tragedia. Singura concluzie la care au ajuns organele de anchetă după tot atâta timp este că explozia s-a datorat unei acumulări de gaze în subsolul blocului care s-a datorat unor scurgeri de la conducta stradală, neprotejată catodic împotriva coroziunii.

Explozia din 14 septembrie a fost atât de puternică, încât apartamentele de la etajul unu şi doi s-au prăbuşit peste cel de la parter. Pereţii grei de câteva tone au fost aruncaţi la zeci de metri. Atunci au murit striviţi doi tineri, Vlad Paul Sălăjan, 20 de ani, şi Diana Satmari, 14 ani. Sora fetiţei, Laura Satmari, care a scăpat cu viaţă, a fost deja operată de cinci ori şi a fost încadrată de autorităţi în gradul unu de handicap. Tragedia s-a soldat şi cu rănirea gravă a altor zece locatari ai blocului blestemat.   Plătesc chirie la ANL Toţi locatarii fostului bloc E24 din Zalău au ajuns, peste noapte, din proprietari chiriaşi. Eugenia Sălăjan, mama tânărului de 20 de ani decedat, spune că nu doreşte să se răzbune pe nimeni şi că tot ce-şi doreşte este o locuinţă. „Eu nu vreau decât să am o casă, că de liniştea care ne-au luat-o nu vom mai avea parte niciodată. Nu vrem să batjocorim pe nimeni, şi nu vrem să facă nimeni puşcărie“, a spus Eugenia Sălăjan.

„Au primit apartamente cu o cameră într-un bloc ANL, unde plătesc chirie. Aceşti oameni trag acum nădejde în justiţie ca procesul care are loc să se termine cât mai repede şi să-şi refacă viaţa. La câteva zile de la explozie, cei de la E.ON Gaz au promis că, dacă expertizele realizate vor dovedi vinovăţia lor, vor acorda despăgubirile cerute de oameni. Acest lucru nu s-a întâmplat până în ziua de azi. În medie, fiecare proprietar solicită în jur de 65.000 de euro despăgubiri. Dimpotrivă, cei de la Compania E.ON Gaz au trimis doi avocaţi şi experţi să tergiverseze ancheta şi să susţină că acumularea de gaze s-a datorat de la o centrală de apartament“, spune avocatul Mihai Ileciu, care apără interesele celor 19 familii. Potrivit acestuia, în dosar au lucrat 20 de experţi care au realizat o expertiză tehnică de 600 de pagini în care s-a demonstrat vinovăţia E.On Gaz.

CAPETE DE ACUZARE Şapte angajaţi ai E.On Gaz la proces

Procurorii de pe lângă Tribunalul Sălaj au trimis în judecată şapte angajaţi ai E.On Gaz România, printre care şeful Centrului operaţional Zalău Ionel Vâlcu, pentru ucidere din culpă, 19 infracţiuni de distrugere şi vătămare corporală gravă. „Neconstatarea lipsei răsuflătorilor pe strada Voievod Gelu de către lucrătorii E.On Gaz demonstrează neefectuarea periodică a verificărilor olfactive pentru depistarea scăpărilor de gaze“, susţin procurorii. Adela Boţan, purtător de cuvânt al E.On Gaz, a evitat ieri să comenteze oficial implicarea companiei în incident. Compania E.On Gaz a acordat familiilor afectate anul trecut ajutoare financiare cuprinse între 43.000 şi 73.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News