In cinci decenii de la primul zbor spatial, cucerirea cosmosului a inregistrat doar progrese modeste.
4 octombrie 1957. In plin Razboi Rece, „bip-bip”-ul lansat de Sputnikul rusesc, primul satelit lansat pe orbita circumterestra, a fost perceput ca un afront direct in Statele Unite, declansand astfel asa-numita Cursa Spatiala, care, 12 ani mai tarziu, avea sa se soldeze cu asolizarea primului om pe Luna.
„Sovieticii au trimis un satelit in spatiu, patru treceri ale sferei fiind detectate deasupra SUA”, anunta cotidianul „New York Times” in editia sa din 5 octombrie 1957, o marturie a socului resimtit de americani in fata acestui eveniment neasteptat.
La nivel oficial, presedintele Dwight Eisenhower a incercat din rasputeri sa minimizeze performanta realizata de sovietici, numind Sputnikul „o mingiuta pe cer”, dar, o saptamana mai tarziu, intr-o sedinta secreta in Biroul Oval, el a impulsionat comunitatea stiintifica americana in ceea ce avea sa devina Cursa Spatiala.
Programele scolare au fost revizuite in beneficiul studiului stiintific, a fost creat un post de consilier prezidential pentru stiinta, o buna parte din buget a fost alocata „cursei”, iar in fruntea efortului a fost plasata NASA, Agentia Aerospatiala Nationala a SUA, fondata in iulie 1958. Washingtonul a incercat sa nu lase nimic la voia intamplarii.
In urmarirea sovieticilor Dar in pofida progreselor inregistrate, precum lansarea primului satelit american, din 31 ianuarie 1958, sovieticii erau campioni detasati in premiere: plasarea pe orbita a unui animal (catelusa Laika, in noiembrie 1957), prima aselenizare a unui obiect terestru (septembrie 1959), primul om in spatiu - Iuri Gagarin (aprilie 1961).
O luna mai tarziu, mult mai tanarul succesor al lui Eisenhower, John Fitzgerald Kennedy, dadea un nou impuls efortului american, intr-un discurs istoric, considerat de multi a fi fost hotarator in „cursa pentru Luna”.
Programul Apollo, la realizarea caruia au participat sute de mii de americani, a ridicat ponderea bugetara a programului spatial la un procent din produsul intern brut al economiei americane.
Dupa ce Neil Armstrong a pasit pe Luna, devenind primul om care pasea pe suprafata satelitului natural al Terrei, vointa politica si, implicit, cea financiara a Washingtonului fata de „cucerirea spatiului” au slabit dramatic in intensitate, programul Apollo fiind curmat brusc de presedintele Richard Nixon. Aproape peste noapte, „afacerile cosmice” n-au mai contat asa de mult.
Explorarea spatiala abia incepe
La inceputul anilor ‘80 a luat nastere programul navetei spatiale. Pentru plasarea pe orbita a navetei este nevoie de eforturi uriase, atat ingineresti, cat si financiare, lacunele programului rezidand in chiar complexitatea sa.
Variantele de lansare, verificate sau in cercetare, si-au vazut fondurile „deturnate” catre alimentarea bugetara a extrem de costisitoarei navete. Abia recent, industria spatiala pare sa fi intrat in vizorul sectorului privat, care doreste sa-l exploateze mai intai din punct de vedere turistic.
Un ziarist al „New York Times”, deprimat de aceasta situatie, i-a scris celebrului Sir Arthur C. Clarke, om de stiinta si unul dintre monstrii sacri ai literaturii SF, printre altele inventator al satelitilor de comunicatii, rugandu-l sa-si spuna parerea despre „progresele sau lipsa acestora, inregistrate in cei 50 de ani dupa lansarea Sputnik”. „Raman optimist si apreciez ca tot ce va fi mai bun abia urmeaza sa vina”, a raspuns Clarke.
Dependenta
Industria aerospatiala, indispensabila La 50 de ani dupa lansarea Sputnikului, omul continua sa-si faca din spatiu un aliat si sa-l utilizeze in maniera cotidiana prin aplicatii oferite de sateliti in, practic, toate activitatile sale.
Telecomunicatii, medicina, meteorologie, conceperea de noi materiale, gestiunea dezastrelor, aparare, educatie, agricultura - niciun domeniu nu omite contributia satelitilor. „Activitatile spatiale creeaza produse si piete care dau roade chiar aici, pe Pamant”, declara administratorul NASA, Michael Griffin.
Viata de zi cu zi a omului secolului XXI este marcata de aplicatiile concepute pentru domeniul spatial sau, gratie acestuia, timp liber ori de lucru (telefonie, televiziune, transfer date), deplasari (GPS, avionica), sanatate (operatii la distanta, defibrilatoare cardiace), securitate (balize de localizare) etc.
Noile materiale si tehnologii necesare in programele spatiale „furnizeaza un avantaj urias, utilizabil pentru punerea la punct a unor solutii noi si inteligente la problemele existente pe Terra, si care imbunatatesc viata noastra cotidiana”, subliniaza si Frank Salzberger, responsabil al Biroului de Transfer de Tehnologie al Agentiei Spatiale Europene (ESA).
In opinia lui Marc Pircher, directorul Centrului Spatial din Toulouse al CNES (Centrul national francez pentru studii spatiale), „aplicatiile cele mai numeroase vin dinspre telecomunicatii - telefonie, televiziune, transmisii de date etc. Urmeaza meteorologia, extrem de importanta pentru economie (turism, transporturi, lucrari publice), navigatie si localizari geografice (GPS, Salvari).
Pe de alta parte, a spus el, „ne-am pus mari sperante in microgravitatie”, din care ar fi urmat sa derive fabricarea in spatiu a unor cristale pentru industria farmaceutica ori pentru industria semiconductorilor, dar „acestea nu s-au materializat”.