EXCLUSIV. Unde a fugit pandemia? Robert Turcescu, profund alarmat. „Ceva se întâmplă" (VIDEO)

EXCLUSIV. Unde a fugit pandemia? Robert Turcescu, profund alarmat. „Ceva se întâmplă" (VIDEO)Sursa: Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.com

Shanghai a impus cele mai dure măsuri de la apariţia noului val de infectări COVID. Oficialii au stabilit să restricţioneze şi mai mult, în următoarele zile, accesul la alimente şi la spitale în unele părţi ale oraşului. Robert Turcescu și invitații săi au pus în discuție riscul unei noi pandemii, dar și faptul că s-a dat liber la doua a patra de vaccin.

În podcastul său de joi din studioul EVZ, jurnalistul Robert Turcescu a criticat faptul că, prea ocupate cu primirea refugiaților din Ucraina, autoritățile au trecut problema pandemiei în plan secund, riscurile fiind considerabile.

Turcescu: Băi, v-ați tâmpit?

„Adevărul e că ceva se întâmplă. Ce naiba s-a întâmplat? Unde a dispărut pandemia? A venit războiul, n-a mai discutat de Covid! Au intrat 850.000 de ucraineni, nu i-a întrebat nimeni de certificat. 850.000, oameni buni! Nu știm câți au rămas, dar ideea e că au trecut. Presupunând că unii erau nevaccinați, ar fi trebuit să cădem pe capete din cauza Covid-ului. E nenorocire curată. În Shanghai închid în continuare totul, este o demență întreagă ", a explicat Turcescu.

Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Jurnalistul a subliniat, de asemenea, schimbarea de ton a Chinei față de OMS. Ăsta de la OMS îi înjură pe chinezi că politica zero Covid e nesustenabilă. China a reacționat, au început să-l înjure ei pe șeful OMS-ului, cum își permite să se bage în politica lor? Au închis orașe, au nenorocit economia.

În același podcast Robert Turcescu și-a exprimat scepticismul față de doza a patra de vaccin. „E tot aia, ce mai au și ei prin debara". Realizatorul a amintit excesele campaniei de vaccinare, când se ajunsese la scene de-a dreptul suprarealiste. „Puneți-vă 3 măști, 10 măști. Ăia care ne vaccinau pe muzică, vă aduceți aminte? E de făcut un film, e suprarealist tot ce s-a întâmplat! Pare ireal, dar într-o parte vaccinau, în alta cântau la pian și la vioară în fața Sala Palatului. Am îndrăznit să scriu pe Facebook, băi v-ați tâmpit? Mi-au sărit toți tinerii frumoși și liberi, vrei să murim?".

Hoandră: Profitând de această boală, ne țin sub șurub

Jurnalistul și scriitorul clujean Octavian Hoandră a admis că boala provocată de Covid-19 e reală, însă decontăm criza de leadership global. „Boala nu e o mascaradă, au murit milioane, dar au profitat ca să ne țină sub șurub. Oamenii ăștia care au ajuns să conducă lumea sunt de foarte proastă calitate. Când era Adenauer, când erau oameni te uitai cu respect... Calitatea politică e atât de scăzută că vor să ne țină în casă. Cu siguranță existau alte tratamente. Popoarele au tăcut. Noi ca români n-avem dreptul să cârâim nimic. Kovesi și Coldea au distrus oameni, a venit Arafat. Atentatele la democrație s-au produs aici într-o liniște de mormânt. Îi băgau de-a sila în spitale, nimeni nu cârâia", a comentat Hoandră.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro