EXCLUSIV. Soţia lui Pepe a născut o fetiţă. Pepe: "Abia aştept să îmi spună «Tata»"
- Radu C. Munteanu
- 15 august 2012, 13:19
Raluca, soţia lui Pepe, a născut astăzi, de Sfânta Maria, o fetiţă. Micuţa Maria este primul copil al cuplului.
Fetiţa lui Pepe a cântărit la naştere 3,360 kilograme.
Raluca şi Pepe au ales un spital privat, situat în zona Băneasa. Micuţa a primit nota 10 din partea medicilor, iar tăticul ei a filmat toată operaţia de cezariană.
Pepe: "Abia aştept să îmi spună «Tata»"
Raluca a intrat în travaliu încă de aseară. Alături de Pepe, la clinica privată din Bucureşti la care a născut Raluca, au fost şi naşii cuplului, Andra şi Cătălin Măruţă, precum şi mama artistului.
"Abia aştept să o strâng în braţe. Nu mai spun cât sunt de nerăbdător şi cât voi fi de fericit când îmi va spune pentru prima oară «Tata». Cred că acel moment nu se va putea compara cu nimic în lume. Nu cred că voi apuca să schimb scutece deşi ştiu să fac acest lucru. Nu cred că mă vor lăsa femeile din casă, adica Raluca, mama mea, mama soţiei mele, să mă ocup cu aşa ceva", ne-a spus, recent, Pepe.
Tot el a dezvăluit în urmă cu câteva zile pentru EVZ că se gândeşte să-i facă o melodie micuţei sale fetiţe.
Pepe: "Mi-a fost şi frică să pun mână pe ea"
"E frumoasă şi are părul scurt. Am filmat tot", a spus Pepe, fericit, pentru Cancan. "N-am luat-o încă în braţe, că mai mult a ţinut-o o asistentă. M-a ţinut de degeţel. Mi-a fost şi frică să pun mână pe ea. Raluca a avut mult mai multe emoţii ca mine", a mai spus acesta. CITIŢI ŞI:
- Pepe începe o emisiune la Prima TV din toamnă
- Pepe, despre Raluca: "E femeia de casă pe care şi-o doreşte orice bărbat"
- PEPE: "Nu îi voi face o melodie Ralucăi"