Exclusiv. Silviu Predoiu, despre emisiunea culinară a lui Liviu Dragnea. Ce spune despre pasiunea fostului șef al PSD. Video
- Ionel Sclavone
- 6 aprilie 2023, 22:44
Apariția lui Liviu Dragnea pe post de bucătar este jenantă având în vedere că a fost șeful României, la un moment dat. Este opinia fostul director al SIE, Silviu Predoiu. El a făcut o serie de comentarii cu privire la ultima pasiune a fostului șef al PSD, cea pentru gătit, în podcastul lui Ionuț Cristache difuzat pe canalul Hai România. Silviu Predoiu l-a ironizat pe Dragnea, spunând că emisiunile sale sunt precum partidul pe care i l-a dedicat Codrin Ștefănescu.
Fostul director al SIE, Silviu Predoiu, a comentat evenimentul acestor zile, al cărui protagonist principal este Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD. Acesta și-a inaugurat zilele trecute un canal culinar pe YouTube, unde și-a propus să prezinte diferite rețele culinare.
În opinia lui Silviu Predoiu, exprimată în podcastul lui Ionuț Cristache, demersul lui Liviu Dragnea este jenant, având în vedere că a condus România, la un moment dat. Fostul șef SIE a tratat într-o notă ironică subiectul, comparând canalul de YouTube înființat de Liviu Dragnea cu partidul pe care i l-a înființat Codrin Ștefănescu, Alianța pentru Patrie, din care l-a exclus după câteva luni.
„Din punctul meu de vedere, este un exercițiu jenant. Nu justifică nici măcar dorința de notorietatea cum spuneau unii. A fost șeful suprem al României, a avut câțiva ani în care s-a jucat cu premieri. A hotărât, a făcut mitinguri, chiar dacă erau penibile, se aduna tot guvernul și milita împotriva statului paralel, ei fiind cei care conduceau și Parlamentul și statul”, a declarat fostul director al SIE în podcastul lui Ionuț Cristache de pe canalul Hai România.
Silviu Predoiu, ironii pentru Liviu Dragnea
În opinia sa, dacă dorea să-și manifeste pasiunea pentru gătit, Liviu Dragnea nu ar fi trebuit să se expună public. Ar fi putut să o facă pentru câțiva prieteni, într-un centru restrâns.
Totodată, Silviu Predoiu a sugerat că, în cazul în care a urmărit să se relanseze în politică printr-un astfel de subterfugiu, lui Dragnea nu i-a prea ieșit. Aceasta deoarece numărul celor care i-au vizionat cea de-a doua rețetă, a fost mult mai mic decât cei care s-au uitat prima oară la emisiunea sa.
„A fost șeful României și mi se pare un exercițiu nepotrivit. Pasiunea poți să ți-o manifeșți și fără exhibiționism, poți să-ți vezi de ea într-un cerc de prieteni. Am văzut că prima emisiune a avut 400.000 de vizionari, a doua - 60.000, să vedem ce urmează. E ca la partidul pe care l-a făcut cu dl Codrin Ștefănescu, l-a făcut sâmbătă, duminică a anunțat că are 80.000 de membri și după o săptămâna l-a dat afară din partid”, a precizat Silviu Predoiu în podcastul lui Ionuț Cristache, de pe canalul Hai România.
Întreaga emisiune poate fi urmărită aici: