Razvan Exarhu: "Sunt zile in care totul devine un mare vomitiv."

Obsesia generala a performantei cu orice pret ajunge in lumea pioseniei si naste cele mai gretoase gesturi sau discursuri. Asa apar si stralucesc toti campionii bunatatii. Se vorbeste mult si inutil despre spectacolul-cliseu al transformarii monstrilor in zane bune cu ocazia sarbatorilor.

Centrul de greutate al acestei boli se gaseste insa foarte usor in cea mai prolifica si raspandita industrie, cea a minciunii asumate. Incalzirea globala nu e singura amenintare, suntem incoltiti de minciunile pozitive, de discursul despre valoarea valorilor, despre binele benefic.

 Asa cum americanii se bataie si se stramba in viata reala precum actorii din filme si sitcomuri, lumea a preluat spontan discursul cu imbunatatiri. A ajuns asa, un fel de obligatie, e ca si cum nu ti-ai pune pantofi crem cand porti ciorapi albi. Si acesta nu este chiar un exemplu pozitiv, chiar daca pare. Se minte la fel cum se respira, se mimeaza totul, se adapteaza, se ajusteaza orice, doar, doar sa reusim sa facem o figura frumoasa.

Cred ca mai mult de jumatate din toata informatia vehiculata in spatiul public se refera la kestii ideale, iar restul la relatari despre dezastre, conflicte si ce bine ar merge totul daca n-ar sta lucrurile cum stau. Momentele de focalizare se regasesc mai mereu in marja de eroare. Asa ajung diversi aflati in treaba sa peroreze la nesfarsit despre ce ar trebui sa facem, cum ar fi mai bine, cum era pe vremea lui Bratianu si ce bine ar fi sa traim vesnic in perioada interbelica.

Mereu acesti oratori sunt modesti, vorbesc despre importanta muncii, a tenacitatii, a pasiunii pentru creativitate si pentru oameni care trebuie zdrobiti si umiliti. Cu cat ocupa o pozitie mai inalta, subliniaza mai gratios lipsa de importanta a banilor. Si e posibil sa si aiba dreptate, din moment ce altcineva plateste mereu pentru ei.

Mai toti zambesc cu un rictus amabil chiar si cand asteapta trenul, sunt gravi cand atmosfera e destinsa, iubesc mult familia, au o viata simpla si curata si, ceea ce te seaca la ficati, vorbesc incontinuu despre valori sau despre cat il iubesc ei pe Mantuitorul. Mai niciodata, valorile astea nu au o corespondenta cu viata vorbitorului, de obicei sunt pe dos si sunt valabile mai ales pentru altii.

De la cantarete de muzica populara la tot felul de lideri de opinie, afaceristi sau fufe, aflam ca valorile sunt foarte importante, valorile sunt inestimabile si incep toate cu majuscula - de-asta e bine si sa le tinem mai la distanta, dar sa palavragim nesfarsit despre ele. Pentru acei inocenti care vad aceste mecanisme in functiune, o astfel de intalnire poate avea functia unei revelatii.

Aceea ca exista oameni puternici, oameni destepti, oameni care apar la televizor care vorbesc frumos si care ne umplu inimile de speranta si ne fac sa scriem sms-uri cu: sunteti cei mai buni, tineti-o tot asa, ajutati-ma si pe mine. Ei ne vorbesc intotdeauna despre cat este de important, dupa ce ai primit foarte mult, sa dai inapoi cu generozitate mai ales din lucrurile care nu-ti folosesc la nimic sau care nu schimba nimic esential, incercand sa si bati mult apa in piua despre responsabilitate si implicare.

Implicarea inseamna ca e obligatoriu sa declari ca inveti incontinuu, ca te doare capul de cate noutati iti fac cioc-cioc la tampla. E foarte bine sa faci asta, sa nu se prinda lumea ca joci tetris. In afara de aceste caracteristici generale ale mistificarii, lucrul pe care nu-l pot intelege nicicum este cum se poate minti in halul asta, pana la anulare, pana la dezintegrare?!

Cum au ajuns oamenii sa jure in grup pe ce au mai sfant ca e adevarat ce mint?! Si sa creada in adevarul minciunilor? Sa transforme asta intr-un stil de viata aproape lipsit de nuante, in care totul trebuie sa arate asa cum scrie in cartea tehnica. Confruntata cu aceasta molima, ipocrizia e un inteles aproape dragalas, acceptabil, chiar preferabil, pentru ca inca aduce aminte de insuportabila usuratate a fiintei.

Dar minciuna asta monstruoasa care isi strecoara trimisii peste tot anunta aparitia celui mai tare joc de strategie al tuturor timpurilor: Dezumanizeisan 2007. Desi sunt diferite, toate personajele se vad la fel, pentru ca fac si spun aceleasi lucruri. Mare profet, Borat, cel care intreba despre o broasca testoasa: Ce tip de caine e asta? What type of dog iz dis? 

www.exarhu.ro