Razvan Exarhu: "Moartea si morbidul sunt printre cele mai prezente mesaje publicitare".
Spatiul public e infestat de reclame la moarte si vesnica pomenire. In titlu am parafrazat celebrul indemn: Reclama ta aici! Infinitatea de simboluri ale mortii implantate oriunde si oricum este probabil unul dintre motivele pentru care stirile cu cadavre sunt atat de apreciate de audienta. Sunt crestin, respect crucea, dar nu cred ca trebuie sa stea de straja la locul tuturor nenorocirilor.
Probabil ca pare normal sa marchezi locul in care Georgica a fost muscat mortal de o stiuca si sa plantezi acolo o cruce trainica de metal, o candela si o poza cu raposatul, dar s-ar putea sa nu ne priveasca pe toti. In fond e si un gest nesportiv fata de toti ceilalti repauzati, care se multumesc cu locul special amenajat in acest sens - si cu o singura cruce. Padurea de monumente funerare spontane care creste alaturi de noi e poate mai putin vizibila si din cauza magazinelor de specialitate care sunt la fel de firesti ca si cele de unelte de pescuit.
Soselele, peisajele, strazile, bulevardele si parcurile sunt atacate de compasiunea oricui simte ca memoria bietului Georgica trebuie celebrata colectiv si vesnic. Ma indoiesc ca se duce cineva la domnul primar si spune ca vrea sa puna si el o cruce in centrul orasului sau unde crede de cuviinta. In Braila am locuit aproape 20 de ani pe unul dintre drumurile strategice, drumul spre cimitir. Erau zile in care tot blocul se distra chiar si la mai mult de cinci procesiuni, cu dric si fanfara Santierului Naval. Fireste, vorbim de o atractie sociala care nu a pierdut din farmec nici astazi. Auzeam aproape zilnic in copilarie urlete de plans, marsuri funebre, nemaivorbind de ce puteam vedea pe fereastra.
Contemplarea morbidului o contine vreun secret compensator, care ii poate face pe unii sa se bucure mai tare de ciorbita de langa care au tasnit cand au auzit prohodul. Recunosc ca acest tratament hardcore din copilarie ma ajuta sa-mi pastrez uneori umorul, dar si dezgustul pentru acest gen de lipsa de pudoare si de masura. Ieri am citit ca in municipiul Arad a fost interzisa circulatia cortegiilor funerare. Si am salutat in gand acest inceput al unei normalitati in care spatiul public nu este transformat in loc de bocit.
Se vorbea si despre tot felul masuri perverse care ar putea sa reduca din voiosia cu care sunt expuse coroanele, jerbele si sicriele. E posibil ca lumea sa aiba inima mai tare decat soldatii din Afagnistan, e posibil sa ne fi transformat intr-o specie mutanta, nascuta din Rambo si Zombie. Daca in centrul Bucurestiului se vand chiloti la taraba, merg si niste lumanari de mort. Daca parcurile cele mai frumoase ale orasului sunt pline de oribile toalete albastre, de ce sa ne facem noi griji ca se darama incet si sigur casele frumoase.
Degradarea, distrugerea, reziduurile sunt o prezenta fireasca, unanim acceptata, sunt poate deja inscrise in codul genetic al celor care trec pe langa toate ororile astea zilnic, fara sa le mai vada, fara sa le fi bagat vreodata in seama. Or fi pus ceva in vaccinul antigripal, o fi ceva in aspirina, ca prea sunt toti veseli nevoie mare la acest parastas national.
Orice spatiu de asteptare se transforma intr-un schimb de experienta pe tema bolilor, a mortii si nenorocirii. Iti arata lumea toate zgaibele, iti povesteste totul despre biologia intregii familii, nemaivorbind despre familia cuscrilor. Nu exista un spatiu intermediar in care fiecare sa simta nevoia sa para decent sau sa fie constrans de lege sa fie asa. Telefoanele mobile suna la fel de tare si la teatru, si in biserica. Moartea si morbidul sunt niste subiecte ca oricare altele, sunt la fel de normale ca un autobuz care nu mai vine.
De-asta cred ca vom mai auzi de raposatul. Daca tot nu se poate purifica orasul de reclame supradimensionate si de insemne sinistre, macar sa fie integrate elegant, ca la Sapanta, unui circuit cultural urban. Crucile, daca tot nu pot sa dispara, ca si cortegiile sau tarabele cu sicrie, sa fie tip, distribuite de primarii si sa poata contine chiar si mesaje publicitare. Nu laconic, ca in bancul cu: Ion mort, vand Trabant. Ar putea fi ceva mai fin, european: „Nu rupe crucile! Tel. gri 0800······”.
Recomandările noastre
