Cristina Neagu revine astăzi pe teren după un an şi şapte luni de absenţă. Cea mai bună handbalistă a lumii în 2010 va juca azi în tricoul campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea la Braşov.
Coşmarul superhandbalistei Cristina Neagu a luat, se pare, sfârşit. Accidentată în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, Cristina revine azi într-un meci oficial.
Medicii din Statele Unite ale Americii care au operat-o pe Cristina Neagu şi-au dat acordul acum doup săptămâni ca handbalista să poată începe antrenamentele cu mingea.
Cum totul a decurs normal până acum, antrenorul danez Jakob Vestergaard a decis să o includă în lotul pentru meciul de azi de la Braşov.
Cristina Neagu a jucat ultimul său meci în februarie anul trecut! Cu probleme la umărul drept, Neagu a fost nevoită la un moment dat să se opereze.
După primul an de inactivitate, multe voci au afirmat că handbalul a luat sfârşit pentru Cristina Neagu.
Aceleaşi voci susţin acum că Neagu nu va mai reveni vreodată la forma de acum doi ani.