Evadarea ca în filme serveşte intereselor opoziţiei

Evadarea ca în filme serveşte intereselor opoziţiei

Astăzi se împlineşte o săptămână de la evadarea cu regie de Hollywood a doi infractori greci. Cei doi nu au fost încă prinşi, iar cazul este speculat la maximum de opoziţia greacă, care loveşte puternic în puterea de dreapta.

Stânga, susţinută de presa naţională, a catalogat guvernul drept "incapabil" şi "plin de disfuncţii".

Vassilis Paléocostas şi Alket Rizai au reuşit să evadeze duminica trecută, după ce un elicopter a survolat închisoarea şi a întins celor doi o scară de frânghie. La şapte zile după evadare, cei doi nu au fost încă prinşi, deşi a fost demarată o amplă căutare.

Primul care a recunoscut că sistemul este de vină a fost ministrul Justiţiei, Nicos Dendias. "Cei doi infractori au profitat de lacunele din sistemul penitenciar şi, foarte probabil, de corupţia din închisori, pentru a evada în acest mod. În primul rând, şefii penitenciarului sunt direct responsabili", a spus Dendias. Declaraţia a fost urmată de demiterea şi condamnarea la trei ani cu suspendare a şefului gardienilor din închisoarea de la Korydallos.

Totuşi, oficialul grec a menţionat că îşi asumă întreaga responsabilitate politică pentru problemele sistemului penitenciar.

PRECEDENT

Vassilis Paléocostas, de 43 de ani, condamnat pentru furt şi atacuri la bancă şi complicele său albanez, Alket Rizai, de 32 de ani, un mafiot condamnat în 2003 pentru omor, mai evadaseră o dată de la Korydallos la bordul unui elicopter în iunie 2006.

Rizai fusese arestat în august 2006, iar Paléocostas în august anul trecut.

Această primă evadare a fost dirijată de fratele lui Vassilis, Nicos Paléocostas, şi el un fost evadat de la Korydallos. CITIŢI ŞI:

Evadare ca în filme a celui mai cunoscut infractor grec

Ne puteți urmări și pe Google News