Europenii sunt nemultumiti de euro si speriati de romani
- Adam Popescu
- 30 ianuarie 2007, 02:00
Numai 25% dintre germani, francezi, italieni si spanioli au o parere buna despre integrarea noastra si a Bulgariei.
O majoritate covarsitoare a cetatenilor din cele mai mari state din zona euro cred ca uniunea monetara a avut un efect negativ asupra economiilor tarilor in care traiesc si regreta timpurile in care aveau in buzunare moneda nationala, informeaza "Financial Times", citand un sondaj efectuat impreuna cu Institutul Harris.
La opt ani de la adoptarea monedei unice europene de catre 12 dintre tarile Uniunii Europene (UE), reprezentand circa 320 de milioane de locuitori, doua treimi din cetatenii Frantei, Italiei si Spaniei cred ca euro a daunat economiei nationale, in timp ce, in Germania, jumatate dintre cei chestionati cred ca deviza unica a afectat negativ cea mai mare economie a Europei.
Peste jumatate din cetatenii celor patru mari economii ale zonei euro ar prefera fostele monede nationale. Potrivit sondajului realizat in perioada 10-22 ianuarie, pe un esantion de 5.314 adulti din Germania, Marea Britanie, Franta, Spania si Italia, germanii declara in proportie de doua treimi ca ar prefera marca in locul monedei unice.
Euro, bun pentru UE
Cetatenii marilor tari care fac parte din uniunea monetara cred insa ca introducerea euro este in beneficiul Uniunii, in ansamblul ei. Tot mai multi germani, italieni si spanioli considera ca moneda europeana are mai degraba un efect pozitiv decat negativ asupra economiei UE, arata sondajul. Exceptie fac francezii, care cred ca euro a avut mai degraba o influenta nefasta si asupra economiei comunitare.
Un impediment pentru BCE
Sondajul FT-Harris a fost efectuat si publicat intr-o perioada in care perspectivele de dezvoltare ale zonei euro s-au imbunatatit, in special datorita relansarii economiei germane.
Rezultatele cercetarii sunt insa de natura sa restranga campul de actiune al Bancii Centrale Europene (BCE), institutia care administreaza sistemul bancar si monetar in zona euro, din care azi, dupa aderarea Sloveniei, fac parte 13 state.
In conditiile redresarii economiei in zona euro, BCE este asteptata sa anunte o noua crestere a ratei dobanzii in luna martie, ca masura de precautie in fata unei posibile cresteri a inflatiei.
Dupa publicarea acestui sondaj, scumpirea imprumuturilor de catre institutia condusa de Jean Claude Trichet se va doveni insa mai greu de explicat, mai ales ca, pentru politicienii francezi aflati in campanie electorala, dar si pentru alte voci aflate in cautarea popularitatii, BCE a devenit "o frana in calea dezvoltarii".
Perceptie
Imigrantii, responsabili pentru reducerea salariilor
O proportie de 45% dintre persoanele chestionate in sondajul FT-Harris au o parere negativa despre aderarea Bulgariei si Romaniei la UE, principalul motiv fiind acela ca majoritatea europenilor considera ca muncitorii imigranti care au venit in tarile lor au contribuit la reducerea salariilor si la erodarea sigurantei locului de munca pentru indigeni.
In Germania, proportia celor nemultumiti de intrarea Romaniei si Bulgariei este de 60%. "Intrarea Romaniei si Bulgariei in acest an in UE nu a gasit prea mult sprijin", comenteaza "Financial Times".
Parerea ca venirea de lucratori imigranti a redus salariile este raspandita in special in Germania, unde 69a dintre cei chestionati cred ca salariile au scazut ca rezultat al afluxului de muncitori straini, in timp ce 33% considera ca aceasta reducere a fost substantiala. Familiile cu venituri mici se simt cel mai mult afectate de acest fenomen.
Aproape o patrime dintre adultii care lucreaza cu norma intreaga sau part-time sunt ingrijorati ca si-ar putea pierde slujbele in acest an.