Europa votează! Modelul austriac se schimbă cu cel italian?

Europa votează! Modelul austriac se schimbă cu cel italian?

Cetăţenii din 21 de state membre ale UE votează duminică în cadrul alegerilor europarlamentare. În primele trei zile ale scrutinului, organizat în perioada 23-26 mai, şi-au exprimat dreptul de vot alegătorii din Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.

În Belgia s-a desfăşurat duminică un triplu scrutin, respectiv alegeri legislative, regionale şi pentru Parlamentul European. Sondajele la ieşirea de la urne publicate după închiderea colegiilor electorale în Belgia la ora locală 14:00 (12:00 GMT) indică o creştere a extremei drepte flamande (Vlaams Belang) în Flandra şi a ecologiştilor atât flamanzi (Groen) cât şi francofoni (Ecolo) în întreaga ţară, transmit agenţiile EFE şi Reuters.

Sondajele la ieşirea de la urne pentru alegerile legislative arată în Flandra o menţinere pe primul loc a naţionaliştilor flamanzi din partidul N-VA, deşi acesta ar pierde voturi faţă de alegerile anterioare, aparent în favoarea extremei drepte (Vlaams Belang). Verzii din Groen ar înregistra de asemenea o creştere notabilă. Pe de altă parte, în sudul francofon Partidul Socialist (PS), al fostului premier Elio di Rupo, ar fi cel mai votat, conform unui sondaj realizat de Universitatea Liberă din Bruxelles pentru radioteleviziunea RTL, cu circa 20,5% din sufragii, urmat de formaţiunea liberală (MR), a actualului premier Charles Michel, cu 18%.

În Ungaria, premierul Viktor Orban,a declarat duminică, după ce a votat la alegerile pentru Parlamentul European că "Modelul austriac este terminat. Am trecut la modelul italian". El caută parteneri pentru partidul său printre populiştii de dreapta din Europa, a întors spatele Partidului Libertăţii (FPOe) din Austria, al lui Heinz-Christian Strache, după un răsunător scandal cu o pretinsă miliardară rusă, care a făcut să se clatine coaliţia de guvernare de la Viena, şi preferă acum o colaborare cu Matteo Salvini, liderul Ligii (de extrema dreaptă) din Italia, potrivit dpa.

În Polonia, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat duminică, după ce a votat la Sopot, la alegerile pentru Parlamentul European desfăşurate în Polonia, că prioritatea este salvarea Uniunii Europene ca proiect. ''În ţara mea şi în întreaga UE avem unele mişcări politice radicale, eurosceptici, dar este vorba mai mult despre partidele politice, nu despre alegători. Prioritatea - nu doar pentru această instituţie - este să salvăm UE ca proiect. Nu doar pentru acest mandat, ci şi pe termen lung. Şi sunt sigur că vor reuşi'', a apreciat Tusk.Polonezii îi desemnează duminică pe cei 51 de reprezentanţi în Parlamentul European.

 

Ne puteți urmări și pe Google News