Europa răvășită: Agențiile de rating mai vor să ''taie'' șase țări

Europa răvășită: Agențiile de rating mai vor să ''taie'' șase țări

După ce Standard & Poor's a făcut ravagii săptămâna trecută, agenția de evaluare Fitch se pregătește să taie ratingurile a șase țări din Europa.

Agenţia de evaluare financiară Fitch se aşteaptă ca procedura de revizuire demarată pentru ratingurile a şase state din zona euro să se finalizeze prin retrogradări cu o treaptă şi chiar două trepte, pentru majoritatea acestor state, a declarat joi directorul Fitch, Ed Parker, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit oficialului Fitch, procedura de revizuire se va încheia până la finele lunii ianuarie. În cazul Spaniei, Parker a precizat că procedura de revizuire va lua în calcul recentele acţiuni ale noului guvern vizând reducerea costurilor şi implementarea reformelor, dar a adăugat că ''există în continuare probleme cu finanţele publice şi cu activele bancare, iar piaţa muncii este disfuncţională''.

Anterior, un alt director de la Fitch Ratings a declarat că este posibil ca ratingul Italiei să fie coborât cu două trepte până la finele acestei luni. În schimb, Fitch Ratings a anunţat că nu va retrograda ratingul suveran al Franţei în acest an, în absenţa unor şocuri care să ducă la o înrăutăţire a situaţiei din zona euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Luna trecută Fitch a plasat ratingurile atribuite Belgiei, Spaniei, Sloveniei, Italiei, Irlandei şi Ciprului sub supraveghere cu implicaţii negative, şi de asemenea a revizuit perspectiva de rating a Franţei la 'negativă' de la 'stabilă'.

O altă mare agenţie de rating, Standard & Poor's, a coborât luna aceasta ratingurile mai multor state din zona euro.