Euro, tigru pe piaţa interbancară, mieluşel la cursul oficial
- Marius Pandele
- 14 iunie 2012, 14:33
Cursul valutar oficial comunicat de Banca Naţională a României pentru euro a rămas în apropierea valorilor din zilele precedente, mai exact la 4,4595 lei pentru un euro, deşi în această dimineaţă a fost destul de volatil pe piaţa interbancară, ajungând până la 4,4650 şi revenind mai apoi în jos.
De altfel, şi după anunţarea cursului oficial euro a revenit pe creştere, apropiindu-se din nou de 4,4650 de lei. Este o situaţie întâlnită destul de des în ultimele săptămâni, chiar dacă datele publicate de BNR arată un euro "amorţit" în faţa leului.
Dolarul american a scăzut uşor faţă de leu, coborând de la 3,5568 lei la 3,5530 la cursul oficial, în condiţiile în care şi pe plan internaţional cotaţia euro/dolar a fost una relativ stabilă în ultima zi.
Francul elveţian nu a făcut notă discordantă de la evoluţia din ultimele zile, urcând uşor până la 3,7142 de lei. O veste bună a venit de la Banca Naţională a Elveţiei, guvernatorul acesteia, Thomas Jordan, asigurând încă o dată pieţele financiare că pragul de 1,20 franci pentru un euro va fi apărat cu orice mijloace, inclusiv cumpărarea de valută "în cantităţi nelimitate".
Gramul de aur s-a apreciat cu 50 de bani, de la 184,4 lei la 184,93 lei. Uncia de aur a trecut din nou de 1.600 de dolari pe pieţele externe, în condiţiile în care metalul ar putea redeveni un activ de refugiu în cazul unei adânciri a crizei datoriilor din Europa.