Covasna, mocănița de aici, Comandău, Brașov, Poiana, Cetatea Rupea, Viscri, Biserica fortificată de aici, Sighișoara, Praid si salina aferentă, Voineasa și mocănița corespunzătoare, Hunedoara, Castelul Corvinilor, muzee etc.

Cu o zi înainte de a ajunge la Castelul Huniazilor, am sunat să întreb în ce măsură am acces cu căruciorul rulant al fiului. Mi s-a răspuns politicos că “foarte puțin, în curtea interioară, la fântână și veți afla legenda fântânii, pentru că sunt scări și nu știu cum veți putea urca”.

Nu mi s-a spus nimic despre vreo interdicție sau restricție a accesului cu scaunul cu rotile. Am decis cu cel mic că merită. Drept pentru care am ajuns la Castelul Corvinilor. Ciuciu acces pentru aștia în cărucioare.

Ok. Înțeleg că e monument istoric si nu se poate aduce atingere aspectului și arhitecturii. Dar s-au putut pune turnicheți metalici la intrare, pentru scanarea biletelor.

Întru cu fi-miu în curtea interioară. Apoi în camera torturii. Cu scaunul rulant. Simt prima privire apăsătoare a
unei doamne care supraveghea incinta cu pricina. O ignor. Erau momente prea dragi nouă pentru a fi ruinate astfel.

Urc la primul etaj. Singur. Fără ajutor.

Așa cum am învățat că poți urcă un scaun rulant. Am experiență aș zice…

Intrăm în „Sala Domnițelor”. Aici, în timp ce împingeam și trăgeam la cărucior, o altă doamnă supraveghetoare grăiește autoritar: „nu aveți voie cu cărucior aici în castel!”.

Mi-a căzut cerul în cap! Am crezut că face mișto de noi sau că suntem la camera ascunsă. Instantaneu mă repliez și-i replic: “doamnă, aveți grijă ce scoateți pe gură!”

„Domnule, să știți că așa ne-a transmis conducerea și nu este voie cu cărucior!”. Mă uit în ochii ei și-i spun: “aveți grijă ce vorbiți și evitați să mai debitați inepțiile astfel încât să vă vadă și audă copilul ăsta. Este destul de diferit și nu are nevoie de traume suplimentare pentru că-i respingeți accesul!” Am ieșit clocotind…

Domnița aceea mai debi-ta ceva, dar cine o auzea…

Coborâm în curtea interioară. Mă trezesc că mă abordează un baiat de la pază. Un copil pentru mine. Nu cred că avea mai mult de 22 de ani. M-a rugat să nu mai întru cu căruciorul în sălile Castelului „pentru că nu e voie!”.

A urmat un dialog decent cu acest copil. Am înțeles că cineva l-a trimis, iar el e doar un buzdugan. I-am explicat că nu este niciun semn care să interzică accesul persoanelor cu dizabilitați. Că chiar el mi-a permis accesul la turnicheți. Că am plătit. Că nu stric nimic cu roțile de cauciuc ale căruciorului.

Replica lui a fost limpede: „așa a spus domnul director!” L-am rugat să cheme un factor decident. A început să sune în stânga și-n dreapta. Între timp, eu cu fiu-meu și cu căruciorul blestemat, ne plimbam atent supravegheați de străjerul modern de la firma de pază. Ca niște oameni de stat vegheați de SPP. Doar că pe noi ne pândea să nu facem noi ceva…

După vreo 5-10 minute, vine străjerul tinerel și răsuflând ușurat îmi spune: “domnul director îmi spune că puteți merge unde doriți. Doar să aveți grijă!”

Hait… să-mi trag una… au pus-o ei acolo sus de un Consiliu și-au decretat că putem merge unde vrem și să avem
grijă… Cam cum ați avut voi grijă să se simtă fi-miu, încă o dată -de parcă mai era nevoie – că este altfel!

Cam cum ați avut voi grijă să se/să mă întrebe fi-miu și să se agite „de ce nu putem intra acolo?” Cam cum ați stat voi cu ochii pe noi precum gardienii pe ocnași! Metaforic va spun, doamnelor, domnule Director al Castelului Corvinilor, nu e nicio diferență între voi și domnița lui Ioan de Hunedoara care i-a prostit pe fraierii ăia să sape fântâna ca mai apoi să-i trimită la cele sfinte.

Copilul meu e avid după istorie, castele, cetăți, legende. Cu toate că e hipoacuzic, diparezic, spastic și mai are și o tibie frântă. Cum ar trebui să-i sting setea de istorie? Aratându-i Castelul pe dinafară, nu? Vrea să învețe și să afle. Iar “oameni” că voi nu fac decât să mă îndârjească și mai tare să mă lupt pentru că pruncul meu să aibă drumul lin în viață, fără piedici puse chiar de semeni.

Nimeni și nimic nu mă va descuraja. Când îl urcam la Biserica Fortificată de la Viscri, văzând că nu mă dau în loc de
la nimic, copilul ăsta al meu îmi spunea: „Ești foarte tare, tată! AȘA E ÎN VIAȚĂ TREBUIE SĂ TE DESCURCI!”
Credeți voi că vreodată veți dovedi oameni cu asemenea încercări? Nu ne-a dovedit viața. N-o veți face nici voi!

Domnilor de la Primăria Hunedoara, de la CJ Hunedoana, de la Ministerul Culturii, faceți domne’ ceva și puneți un
afiș acolo: “interzis cărucioarelor”. Să fie, chiar și evaziv, să nu vă caute combaterea discriminării…

Doamnelor, domnilor, să fiți convinși că roțile de cauciuc ale scaunului rulant tocesc podelele, pragurile și scările Castelului mai puțin decât încălțările vizitatorilor fără nevoi speciale!

Fiți fără grijă. Am plătit biletele! Nu am “profitat” de starea copilului meu! A, și încă ceva: doar Castelul este din
secolul al XIV-lea. Mentalitățile ar trebui să fie ale zilelor noastre. Ferice de voi că nu știți cum e să fiți precum copilul ăsta! Că nu înțelegeți ce simte el când îi spuneți nonșalant că „NU AI VOIE”!!!

(Text preluat de pe pagina de Facebook a domnului George Măgureanu, profesor de drept )

Te-ar putea interesa și: