Este INCREDIBIL cum reușește UN JIHADIST SIRIAN să-și convingă propriile fiice, de 7 și 8 ani, să participe la misiuni SINUCIGAȘE!
- Maria Mocanu
- 22 decembrie 2016, 12:51
Un jihadist sirian, originar din Barzeh, cunoscut în Siria ca luptător al Jabhat Fatah al-Sham (JFS), tată a două fete, își încurajează proprii copii să participe la misiuni sinucigașe
Potrivit activenews.ro, surse ale rebelilor au făcut publice două imagini tulburătoare în care un luptător își convinge fiicele să participe la o misiune sinucigașă.
Una dintre minore este suspect că ar fi fost atacatoarea sinucigașă care a lovit, săptămâna trecută, o secție de poliție din Damasc.
Abu Nimr și-a filmat soția luându-și adio de la fetele lor: Fatimah de opt ani și Islam de șapte ani.
În prima filmare, din spatele camerei, bărbatul își întreabă soția: ”Unde-ți trimiți fetele? Una are șapte ani și cealaltă opt, sunt prea tinere pentru jihad.”
Femeia răspunde: ”Nimeni nu este prea tânăr pentru jihad, pentru că jihadul este o datorie a oricărui musulman.”
Apoi familia se roagă, iar fetele își îmbrățișează și sărută mama. În a doua filmare, tatăl le ține un discurs de încurajare:
”De ce nu lăsați asta bărbatului? Bărbatului care a scăpat din autobuzul verde?”, spune luptătorul, iar cele două fete, confuze, spun ”da” chiar înainte ca el să le întrebe ceva.
”Vreți să vă predați ca să fiți violate și ucise de necredincioși? Vreți să-i omorâți, nu? Suntem o religie glorioasă, nu una a umilirii, nu-i așa, dragă? Nu vă veți teme pentru că mergeți la Domnul, nu-i așa?”, își întreabă tatăl fiicele.