Educația, cheia de boltă a unei societăți, a constituit rama în limitele căreia am trasat principalele tușe ale conversației cu Emil Constantinescu. Care ar fi soluția pentru redresarea sistemului de educație românesc acum, când exodul minților sclipitoare ne secătuiește, când națiunile puternice ne agață elevii buni încă de pe băncile liceelor? Profesorul mă privește atent, apoi, cu o scurtă fluturare a degetelor lungi, mă previne: „Educația nu poate fi tratată separat, ruptă din contextul social. Pentru că nu poți interzice oamenilor să plece la mai bine. Ar însemna să modifici noțiunea de națiune. Adică, națiunea nu mai poate rămâne în granițele statului – cum zicea Ceaușescu: România pe drumul socialismului, al comunismului – și a rămas România pe drumuri. Toate marile planuri ar trebui să se adreseze națiunii române oriunde ar fi ea. Iar ca să creezi această coeziune a celor care se revendică identității și demnității românești, pentru că identitate fără demnitate ar fi un eșec…”.

Identitate, genii și hoți la un loc

Îl întrerup, necurtenitor: „Dar sunt români care deja au ales să fie cetățeni englezi, americani…”. „Au ales așa deoarece conceptului de identitate nu i s-a asociat și conceptul de demnitate. Identitatea înseamnă așa cum suntem, cu toate bunele și relele, cu geniile și cu hoții, cu toată lumea. Demnitatea înseamnă cum alegem să fim, accentul ar trebui să fie pe demnitate. Dar nu pe mândria de a fi român în cântece și jocuri populare. Nu! Ci pe capacitatea de a imagina un proiect, o viziune, care să atingă sufletele oamenilor, care să valorifice ce avem nobil și frumos. Cel mai rău lucru pentru românii de afară a fost mai întâi televiziunea prin satelit, apoi internetul. Astfel, ei au venit în contact – chiar dacă păstrau în suflet o Românie curată, frumoasă sau măcar un vis al acestei Românii – cu o Românie a gunoaielor, a mizeriei. România de pe televiziunile de știri, din presa noastră și, mai ales, după internet, seamănă cu acei cerșetori pe care-i vedem prin Occident agitânduși infirmitățile, reale sau închipuite”.

Șansa umanității: reîntoarcea la Orient

Profesorul se aprinde: „Nu se poate așa ceva! Noi trebuie să facem ceva foarte profund, care ține de cultură. Trebuie să facem un efort extraordinar pentru a arăta lumii ce avem cu adevărat de valoare, unic, deosebit. Din acest motiv am și creat Institutul Levantului. Asta vreau să arăt tuturor: tot ce are mai bun cultura orientală, Balcanii, nordul Africii și Caucazul. Consider acest Institut al Levantului drept cel mai important institut pe plan mondial, pentru că el va arăta superioritatea rădăcinilor”. Își trage sufletul, apoi reia în același ritm trepidant: „Va arăta nu doar că aici se află rădăcinile științei, ale democrației, ale religiilor, ale statului de drept, ci matca tuturor valorilor. Noi vedem astăzi doar ISIS și teroriști, nu algebra inventată pe acele meleaguri. În momentul acesta, cred că noua speranță pentru lumea mondială este partea asta de Orient unde au fost rădăcinile, reîntoarcerea la Orient. Pentru că restul repetă astăzi ce s-a întâmplat la sfârșitul Antichității, când Imperiul Roman a apus, a intrat în decadență și a rezistat în Est. Civilizația a rezistat secole la rând în cadrul Imperiului Roman de Răsărit, prin cultura bizantină, până când s-a refăcut din nou în Vest”.

Firul gândului se desfășoară nestingherit. Am vaga senzație că omul din stânga mea, cu barba lui atent îngrijită, ridicată solemn deasupra biroului decupat din trupul unui lemn scump, a uitat de mine. Dar nu, mă fixează din nou din spatele unor lentile insesizabile: „Or, acum, eu cred că șansa omenirii asta este. Țelul meu, pentru că toate încep cu un vis, acesta este. Națiunea americană, de exemplu, nu a fost creată doar prin instituții, ci și grație unui vis: american dream”.

American dream, Chinese dream

„Avem, așadar, nevoie de aspirații”, bravez previzibil. „Sigur. American dream! Pentru că în societatea americană, dincolo de ce se întâmpla în lumea aristocratică, fiecare cetățean avea în el ceea ce Napoleon numea bastonul de mareșal. E important ca fiecare om să creadă că are posibilitatea de a se împlini. Este, de asemenea, foarte interesant acum, când chinezii s-au hotărât să se reformeze, după o revoluție industrială și una financiară, reușite – au depășit SUA la inovație și știință – , este interesant de observat că și-au dat seama că toate acestea nu sunt de ajuns. În urmă cu doi ani, președintele Chinei a lansat Chinese dream, visul chinez! Ei și-au dat seama că nu poți realiza acest vis doar mărind treptat veniturile”.

„Dar cum?”. Curiozitatea mea pripită se pierde în negațiile explicative ale fostului om de stat: „Cheia stabilității în China nu e doar opresiunea. Cheia stabilității în China nu este ritmul de îmbunătățire a vieții foarte atent calculat. Salariul crește puțin câte puțin, îți dau ceva, te amețesc. Șiau dat seama că nu mai merge doar așa. Și-atunci au venit cu acest vis, care înseamnă identitate, recuperarea mândriei naționale, înseamnă cultura chineză, veche de 3.000 de ani. Comuniștii șterseseră toate acestea. Acum, chinezii le-au pus la loc, le-au zidit în acest vis. China a traversat un pasaj în care a rămas în umbra Occidentului sau chiar în slujba sa. Dar, de acum, ei revin la ceea ce au fost odată”.

De ce ne pleacă medicii din țară

Despre promovare, cu patimă: „Trebuie să promovăm totul echilibrat, altfel creăm false modele. Sigur, peste tot în lume sunt iubiți fotbaliștii, rockerii, asta-i altceva. Dar nu sunt singurele modele. Nu putem să ne batem joc de medici, nu se poate ca medicii aceștia care realizează operații extraordinare să fie umiliți. Ei pleacă din țară nu doar din cauza banilor – mulți au bani – , ci pentru că sunt hăituiți, disprețuiți, considerați la nivelul frizerilor și chelnerilor. Nu se poate așa ceva!”, clamează Emil Constantinescu

Ce țel propune Constantinescu românilor

Am ascultat povestioara visului american, a celui chinez, dar care este visul românesc? Avem un asemenea vis, pentru că tot facem și desfacem proiecte de țară? Există un Romanian dream? Emil Constantinescu se așează în continuarea mirării mele: „Asta întreb și eu. Care este visul românesc? Pentru că avem nevoie de acest vis. Dar Romanian dream nu înseamnă doar mărirea salariilor – e foarte bine că se întâmplă – , dar nu înseamnă doar asta. Ce se întâmplă mai departe, ce se întâmplă cu românii de aici și de pretutindeni? Dacă noi reușim să arătăm ce este bun în cultura noastră, să ne valorificăm miturile, chiar să le schimbăm – adică să înlocuim mitul eternei dezbinări cu o solidaritate în jurul unei idei, să înlocuim mitul scepticismului cu un mit al capacității de a lupta -, să ne reconstituim nu o mândrie falsă – noi suntem aici pe veci stăpâni, tropăind – , ci să arătăm că, de fapt, mentalitatea noastră, deschiderea culturală, ospitalitatea ne sunt specifice, atunci ne vom putea gândi la Romanian dream”.

Despre infirmități și false modele

În continuare, profesorul ne ceartă părintește: „Trebuie să nu ne mai victimizăm, pentru că această victimizare nu duce decât la neputință. Să abandonăm ce arătăm acum străinătății, tot ce este rău. Aceste rele există în fiecare țară, dar nimeni nu se laudă cu ele, nimeni nu-și arată infirmitățile. Trebuie să găsim un echilibru între complexul de inferioritate și cel de superioritate. Așadar, propun națiunii române un țel: revenirea la valori. Și, pentru a promova valorile, pentru că ele nu merg, așa, singure prin lume, trebuie să revenim la modele, la adevăratele modele. Atâta timp cât tot ce ține de comunicarea în masă promovează false modele, marșând pe ideea că acestea au reușit rapid să-și ia mașini de lux, vile, nu putem avansa”.

Copiii noștri și telefoanele muncite în Italia

Vorbind despre accesul micilor români la tehnologia actuală, profesorul Emil Constantinescu e intransigent: „Revin la problema digitalizării învățământului. Dacă mă uit în jur la câți copii au telefoane de ultimă generație – și eu continui să fac teren, ajung prin zone cumplit de sărace, știu ce vorbesc – nu văd cum n-am putea implementa manualele digitale la sat. Dar ce fac copiii noștri cu telefoanele și tabletele pe care le trimit părinții lor din Italia, din Spania, de pe unde muncesc? Fac jocuri! Deci, problema nu e că n-au acces la internet, problema e ce faci cu acest acces. Pentru jocuri, pentru prostii, pentru mesajele acestea tâmpite pe care și le trimit le folosesc…”.

„România are resurse! Ce criză?”

„Academia Română, de exemplu, n-ar trebui să-și asume acum rolul de celulă de rezistență?” Emil Constantinescu e optimist: „Începe să devină, după părerea mea. Responsabilitatea pentru această criză morală a societății românești, pentru că noi insistăm în mod aberant și politicianist asupra crizelor politice, economice, financiare – care nu sunt reale pentru simplul motiv că România are resurse – , ar trebui asumată de elite. Ce ne ține pe noi în loc? Criza morală. Or, ieșirea din criza morală se poate face printr-o viziune mai întâi, ca să nu mai mergem cu spatele spre viitor”. „Ce înseamnă o viziune? Înseamnă să ne imaginăm un viitor – peste câteva decenii, nu foarte multe – în care România să fie aproape de Europa, care va fi o lume globalizată, o societate a cunoașterii. Să ne imaginăm care va fi locul nostru în această lume, ce vrem noi să fim. Să ne întrebăm: ce vrem noi să fim în lumea asta? Și, atunci, un astfel de proiect, care trebuie să se adreseze nu statului român, așa cum e el deocamdată – corupt, ineficient, birocratic -, ci națiunii române, poate strânge oamenii. S-au lansat evreii în lume fără stat, au rezistat, pentru că au avut o puternică conștiință a identității naționale și a rolului pe care ei trebuie să-l joace în lume”, consideră Emil Constantinescu.

Cel mai important om este speculatorul

Scara valorilor în societatea actuală, în viziunea fostului președinte al României: „Oamenii de cultură ar trebui să devină eroi. Dar e foarte greu să se întâmple asta, pentru că în momentul de față savantul, gânditorul nu mai este un om important al societății. A fost în Antichitate, a fost în Evul Mediu, a fost în perioada revoluției industriale. Acum, omul important devine speculatorul, bancherul… Comerciantul câștigă, nu cel care inventează un nou antibiotic sau un medicament. Nu, om important devine ăla care vinde, care dă apoi bani și iar vinde. Asta se întâmplă peste tot în lume”.

„În New York există Zăbrăuți, în Washington există Zăbrăuți, dar ei nu le arată lumii”

„Punând față-n față cerșetorii de naționalitate română care-și flutură infirmitățile prin Suedia cu tinerii români străluciți care sunt solicitați de cele mai puternice universități din lume care ar fi, acum, profilul României? S-a potențat neamul nostru sau s-a perimat?” Urmează un răspuns diplomat: „Depinde de ce vrei să vezi într-o societate. Peste tot în lume, există și unii, și alții. Eu, peste tot unde activez în forurile internaționale, reprezint această Românie mândră”. 

Stupefiat de suburbiile capitalei americane

Emil Constantinescu scoate din tolbă și o amintire colorată: „Vă dau un exemplu. Când lucram la Duke University, într-o vacanță, m-am dus la Washington și la New York. Eh, la intrarea în Washington – și vreau să evit orice comentariu rasist, pentru că eram singurul alb din zona aceea – , era o mizerie de nedescris. Ce este aici?, am întrebat stupefiat? Washington, puteți să coborâți. Cum, Washington?, am spus. Eram prima dată acolo. Nu-mi venea să cred cum arată capitala SUA. Așa era în down town, ceva îngrozitor”. Finalul mă convinge: „Cred că abia prin 2010 s-a aranjat, cât de cât, intrarea dinspre New York spre Washington. Și-n New York erau niște cartiere… exact ca în Zăbrăuți. În New York există Zăbrăuți, în Washington există Zăbrăuți, dar ei nu le arată lumii, nu le arată nici la televizor! Tot românul merge la Paris, se duce și în Saint-Dennis, să vadă gloria Franței, dar a intrat vreunul în suburbiile mizere, în banlieues-urile nenorocite?”

Te-ar putea interesa și: