Emil Boc: USL este o alianţă şubrezită. Plus ce sfat îi dă Flutur lui Ponta

Emil Boc: USL este o alianţă şubrezită. Plus ce sfat îi dă Flutur lui Ponta

USL s-a născut şi a murit la Iaşi, a constatat astăzi premierul Emil Boc prezent în acest oraş cu ocazia alegerilor la organizaţia judeţeană a PDL.

"Pe 24 ianuarie, se anunţa USL la Iaşi. Am observat că tot la Iaşi s-a marcat decesul acestei alianţe, pe 15 septembrie. Asta ne arată cât de şubredă este această alianţă, este incapabilă să guverneze această ţară. Am mai spus-o şi o rept, USL este ca o gogoaşă care se dezumflă în fiecare zi", spus preşedintele PDL, Emil Boc. Acesta a făcut aluzie la invitaţia pe care Ponta, aflat pe 15 septembrie la Iaşi, a adresat-o PC-ului: să candideze singuri la locale dacă vor mai multe candidaturi. Apelul ultimativ venea după ce partenerii conservatorii s-au încăpăţânat s-l susţină pentru primăria Iaşi pe medicul parlamentar Tudor Ciuhodaru, deşi USL îl susţine pe actualul primar Gheorghe Nichita.  Şi asta nu a fost tot ceea ce a avut de spus premierul despre USL şi cei doi lideri ai săi. Uniunea nu urmăreşte decât sa continue practicile vechi comuniste,  nu au reuşit "să se detaşeze nici de practicile comuniste din statul lui Ion Iliescu", a mai arătat Emil Boc.

Dacă Victor Ponta şi Crin Antonescu ar merge la un summit european şi ar susţine alocuţiuni nu ar fi băgaţi în seamă de nimeni, a mai spus Boc. "Ar fi consideraţi ridicoli. Nici măcar la partidul lor socialist nu ar fi băgaţi în seama şi ar fi puşi la respect", a spus liderul PDL, adaugând ca acest lucru este cauzat de populismul celor doi lideri ai USL. Ponta, să se lase şi de politică "La Iaşi, USL nu joaca Hora unirii, ci joaca hora dezbinarii, cu «fenechiţă» care a început, ca dă PC-istii afară...", a spus la rândul său şi prim-vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur.

Şeful PDL Suceava a mai spus că PNL a devenit o "carne de tun" pentru PSD şi i-a recomandat liderului PSD, Victor Ponta, să renunţe nu numai la curse de raliu, ci şi la politică.

"El se adapă din izvoarele socialiste ale lui Ion Iliescu şi ale celorlalti. Am văzut că a renunţat la un hobby, cel de şofer, eu i-aş spune să se lase şi de politică", a spus Flutur. CITIŢI ŞI:

  • PC, "invitat" de Ponta să facă paşi din USL: Vreţi mai mult? Vă dăm şansa. Obţineţi mai mult candidând separat!
  • Certuri în USL pe şefia CJ Iaşi. PSD către Fenechiu: Ori candidezi, ori postul ne revine nouă!
  • USL se destramă la Iaşi. PC îl lansează pe Ciuhodaru împotriva lui Nichita. Pretenţii pentru încă cinci candidaturi

Ne puteți urmări și pe Google News