Elevii ar putea susține Bacalaureatul la o materie nouă. Propunerea a ajuns pe masa ministrului Educației

Elevii ar putea susține Bacalaureatul la o materie nouă. Propunerea a ajuns pe masa ministrului EducațieiBacalaureat . Sursa foto: Arhiva EVZ

Elevii din anii terminal iar putea susține examenul de Bacalaureat la o nouă materie școlară. O propunere în acest sens a fost transmisă ministrului Educației, Ligia Deca, în vederea elaborării unei prevederi care să fie introdusă în proiectele de lege ale învățământului. Noua materie, dacă va fi introdusă în programa de bacalaureat, nu va fi obligatorie, ci la alegere.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai celorlalte culte religioase oficiale din țara noastră au propus introducerea „Religiei” ca materie de bacalaureat. În acest sens, au făcut o propunere de modificare a legilor privind sistemul deeducație. Astfel, pe 13 martie, reprezentanții a 13 culte religioase recunoscute în România, în frunte cu Patriarhul Daniel, i-au transmis ministrului Educației, Ligia Deca, o adresă comună în care și-au expus punctul de vedere.

Propunerea cultelor religioase este apreciată drept „logică și justificată de realitate”, susține purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. În opinia sa, elevii ar trebui să poată alege ca materie de bacalaureat, inclusiv Religia.

„Propunerea BOR și a celorlalte culte din România ca elevii să poată alege ca materie de examen la bacalaureat inclusiv Religia, materie studiată la solicitarea părinților/elevului și parte din trunchiul comun al programei școlare este logică și justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituție, școlile și liceele au chiar obligația de a propune, alături de alte materii opționale, și Religia ca materie de studiu.

Așa cum se știe (?), elevii nu sunt înscriși împotriva voinței lor la orele de Religie, ei/ părinții lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens. În concluzie, Religia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă între materiile examenului de bacalaureat, așa cum a și fost în România pre-comunistă, așa cum și este în multe dintre țările din UE”, a declarat Vasile Bănescu, conform Hotnews.

Reprezentanții cultelor militează pentru Religie ca materie școlară

Reprezentanții cultelor religioase mai solicită eliminarea din proiectul de lege a obligației cadrelor didactice de a promova „diversitatea, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”. Se solicită ștergerea sintagmei „orientare sexuală” dintr-un articol în care se arată că sunt interzise în toate spațiile destinate educației discriminările de orice tip, inclusiv discriminările pe baza orientării sexuale. De asemene, cultele cer includerea Religiei în lista disciplinelor școlare, la alegere, la examenul de Bacalaureat.

„Menținerea statutului actual al disciplinei școlare Religie (parte a trunchiului comun; înscrierea pe bază de cerere scrisă; cererea depusă este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii), în conformitate cu prevederile constituționale, cu Decizia nr,669/12 noiembrie 2014 a Curții Constituționale, cu prevederile Legii educației naționale ne.1/2011 (...)

Eliminarea precizării referitoare la stabilirea unei perioade de înscriere la religie sau de schimbare a opțiunii prin ordin al ministrului educației pentru anul școlar următor, care poate crea confuzie și noi presiuni asupra elevilor, în vederea retragerii de la ora de religie: «…într-o perioadă stabilită prin ordin al ministrului educației, pentru anul școlar viitor… în perioada specificată…».

Nediscriminarea Religiei în raport cu alte discipline școlare din trunchiul comun, prin includerea acesteia în lista disciplinelor școlare, la alegere, în cadrul examenului național de Bacalaureat pentru ca elevii care frecventează orele de religie să aibă posibilitatea de a-și valorifica și verifica competențele dobândite la această disciplină, una dintre puținele care se studiază pe tot parcursul învățământului preuniversitar și singura care a fost validată de majoritatea covârșitoare a părinților”, se arată în documentul transmis de oficialii cultelor religioase.