Elevii ar putea fi forțați să poarte uniforme de la toamnă, potrivit unui proiect
- Andrei Arvinte
- 21 iunie 2026, 06:45
Uniformă. Sursa foto: Colaj EVZ/Captură Youtube
Elevii din România ar putea fi forțați să poarte uniforme pentru a merge la școală, potrivit unui proiect legislativ depus în Parlament, potrivit ziarului Unirea.
S-a cerut procedură de urgență pentru obligarea elevilor să poarte uniforme
Inițiatorii au solicitat dezbaterea documentului în procedură de urgență, ceea ce ar putea accelera adoptarea eventualelor modificări.
Propunerea prevede ca fiecare școală să stabilească propriul model de uniformă obligatorie, în urma consultărilor cu elevii, părinții și cadrele didactice.
Totodată, proiectul include alocări din bani publici de sume pentru uniformele elevilor din familii cu venituri reduse, care ar urma să primească ajutor financiar pentru achiziționarea ținutei, integral sau parțial, în funcție de situația socială.
Diferențele dintre copii, invocate pentru a se impune măsura
Inițiatorii susțin că reintroducerea obligativității purtării de uniforme, desființată imediat ce România a ieșit din comunism, ar contribui la reducerea diferențelor sociale vizibile în mediul școlar și la diminuarea fenomenelor de discriminare și bullying.
În expunerea de motive, aceștia susțin că în multe unități de învățământ vestimentația ar fi devenit un criteriu de diferențiere între elevi, iar hainele sau încălțămintea de brand pot genera presiune socială, marginalizare sau comentarii negative.
„În multe școli vestimentația a devenit un criteriu de diferențiere între elevi”, susțin inițiatorii, care opinează că o ținută comună ar putea crea un climat mai echitabil și mai puțin tensionat în rândul copiilor.

Uniformă. Sursa foto: Colaj EVZ
Elevii ar putea fi forțați să meargă la școală în uniforme încă de la toamnă
Pe de altă parte, specialiștii în educație și reprezentanți ai organizațiilor de părinți atrag atenția că fenomenul bullyingului nu poate fi rezolvat prin introducerea uniformei. Aceștia arată că atitudinile discriminatorii sunt determinate de o combinație de factori sociali, educaționali și familiali, iar simpla standardizare a vestimentației nu ar elimina comportamentele agresive.
În forma actuală a proiectului, măsura ar urma să permită fiecărei să aleagă designului uniformei, însă cu impunerea de la centru a unui cadru general stabilit la nivel național.
Autoritățile locale și județene ar putea fi implicate în finanțarea uniformelor pentru elevii din familii vulnerabile, astfel încât costurile să nu reprezinte o barieră în accesul la educație.
Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament și promulgat în regim de urgență, noile reguli privind uniformele școlare ar putea intra în vigoare chiar de la începutul următorului an școlar, potrivit inițiatorilor.