Elena Udrea: Sondajele din campania electorală le discutam cu domnii Coldea şi Maior

Elena Udrea: Sondajele din campania electorală le discutam cu domnii Coldea şi Maior

În acestă seară Elena Udrea a avut o intervenţie telefonică în emisiunea moderată dei Victor Ciutacu, mărturisind că nu ştia de noul dosar disjuns despre campania electorală.

"Iată că povestea între mine si Kovesi este fără sfârşit. Am aflat astăzi, de la RTV, despre  disjungerea referitoare la plăţile din campania electorală. Nu stiu mai mult. Dar, ştiu că rezultatul sondajelor candidatului  PMP le discutam cu domnii Maior şi Coldea. Comentam sondajele Caselor apropiate SRI. Dâncu le făcea pentru SRI şi le discutam cu ei".

Întrebată  de moderator unde se întâlneau, Elena Udrea a răspuns că: "Le dezbăteam pe unde puteam si noi... locuri discrete (...). Sondajele pe care le aveam noi la partid, făcute de nişte americani le analizam cu cei doi. Erau foarte interesaţi de succesul meu cu PMP-ul".

"Mă surprinde că la momentul respectiv activitatea de consultanţă electorală  nu stârnea suspiciunea că banii erau din acţiuni de corupţie cum se crede acum. Domnul  Coldea nu era preocupat de asta. Nu era nicio preocupare cu ce se plăteau sondajele la vremea aceea", a continuat Elena Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Fostul soţ, Dorin Cocos le-a plătit sondajele la solicitarea lui Coldea şi Maior. Dar n-a recunoscut de teama pentru fiul său care a fost bătut în arest".

O altă nedumerire pe care Elena Udrea şi-a exprimat-o în emisiune: "Toate campaniile din acestă ţară s-au făcut la fel, dar ei sunt interesaţi doar de Udrea! Sunt convinsă ca plăţile acestea s-au făcut legal de către partid. Nu eu mă ocupam de asta. Şi dacă erau ilegalităţi, de ce nu s-au sesizat atunci?".

"Probail se doreste acoperirea problemelor din DNA"  a spus Savu, invitat în platou, de asta a apărut acest nou dosar-disjungere". Fostul ministru MDRT a încheiat intervenţia spunând că: "M-am săturat de statutul de vedeta, doresc să i-l ofer doamnei Kovesi".