Sfântul Mucenic Haralambie a trăit în secolul al II-lea și a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică în vremea împăratului Septimiu Sever (193-211).

Pentru că prin fapta și cuvântul său a adus mulți păgâni la creștinism, și-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul și i-au rupt carnea cu cârlige de fier.

Văzând că Sfântul rabdă durerile fără să se plângă, doi soldați care îl păzeau și-au mărturisit și ei credința în Dumnezeul lui Haralambie, drept care au fost uciși pe loc.

La fel, alte trei femei care au văzut puterea Sfântului de a îndura chinurile s-au convertit și au fost și ele imediat martirizate.

Se spune că Lucius, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l chinuie pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate.

Atunci, l-a scuipat în față pe Haralambie, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă.

Disperat, Lucius l-a implorat pe Sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru călăul lui, care s-a vindecat pe loc.

Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis să-l aresteze pe Haralambie și să-l aducă în fața lui.

Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia.

Este cel mai bătrân mucenic cunoscut de Biserică.

După execuție, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.

Izbăvitor de ciumă și de foamete

Credința și minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conștiința creștinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situații în care oamenii i-au cerut ajutorul în situații grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este „izbăvitor de ciumă și de foamete”.

În 1813, în Țara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic în jur 300 de bucureșteni. Numită „Ciuma lui Caragea”, pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, boala a secerat 90.000 de vieți.

În această situație, oamenii și-au pus nădejdea în Sfântul Mucenic Haralambie, ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni și cereri adresate acestuia, ciuma a dispărut.

Tot către Sfântul Haralambie își puseseră oamenii nădejdea și cu câțiva ani înainte, în 1795, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.

Unde se află moaștele sale

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creștinii au început să cinstească moaștele sale cu multă credință și evlavie. Părți din cinstitele sale moaște se află în momentul de față în biserici din mai multe țări, inclusiv la noi în țară.

Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Ștefan” din Meteora, unde se săvârșesc nenumărate minuni.

Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și a închinat terenuri din Țara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaș capul Sfântului Mucenic Haralambie.