Vlad Macovei: "Pentru ca un premier să reziste întreg mandatul, el nu poate fi decât liderul puternic al unui partid sau un independent real şi dezinteresat de scaunul cu pricina."
Orice alt CV declarat câştigător de către preşedintele Băsescu nu va duce decât la un executiv ce nu va prinde majoratul. Fişa postului de premier presupune, în primul rând, strângerea şi mai apoi împărţirea banilor. Restul e doar o scenetă, necesară fără doar şi poate în democraţia bunului-simţ. În timpul prestării acestor activităţi de importanţă naţională, premierul trebuie să facă ochii cât cepele la un singur lucru cu adevărat important: pe cine face fericit şi pe cine supără. În ultimii opt ani, această echilibristică pe banii noştri din taxe şi impozite au reuşit-o (timp de patru ani fiecare) doi oameni pe care cu siguranţă nu-i iubiţi: Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. Ce au în comun aceşti doi premieri de meserie? Au fost, pe vremea mandatului lor, nişte lideri de necontestat ai partidelor lor. Ţineau pâinea şi cuţitul fără să le tremure mâna, asta neînsemnând că nu au şovăit sau nu s-au răzgândit. Dar una peste alta, au condus pe deplin.
Ce au în comun Victor Ciorbea şi Radu Vasile? Vi-i mai amintiţi? N-au condus nimic. Iar viaţa lor la Palatul Victoria a fost ridicolă şi scurtă. Motivul: n-au fost lideri puternici în partidele lor. Pentru că din interiorul partidelor lor le-a fost aplicată lovitura de graţie, nu din exterior. Exteriorul, fie că s-a numit PD pentru Victor Ciorbea sau Emil Constantinescu pentru Radu Vasile, n-a fost posibil decât prin mijlocirea partidului din care fă- ceau parte. Istoria prezentă ne oferă două nume, din acelaşi registru. Geoană şi Stolojan. Nişte nume evidente, la o bursă a pariurilor fără prea mare doză de risc. Nici unul nu are însă o şansă reală de a conduce un guvern pe termen lung. Dacă o să-l auziţi nominalizat pe Theodor Stolojan, fiţi absolut convinşi că veţi avea ori o schimbare rapidă de guvern, ori alegeri anticipate de-adevăratelea. Să unim cele două clase de potenţiali premieri. Tăriceanu este liderul puternic al unui partid oarecare. Geoană este liderul oarecare al unui partid puternic.
Accentul cade pe lider şi nu pe partid. Dacă PNL face alianţă cu PSD, Tăriceanu ar fi mai potrivit decât Geoană. Este, bineînţeles, un calcul rece şi îmi permit să-l fac pentru că modelul este pur teoretic: Traian Băsescu nu va numi, sub nicio formă, pe niciunul dintre aceştia doi. Acest lucru înseamnă că, în toamnă, fie vom avea un guvern cu o domnie de câteva luni, poate un an, până la primul tremurat evident al mâinii (aceea cu cuţitul). Orice surpriză de gen Elena Udrea sau Cristian Diaconescu va avea aceeaş i soartă. Singura soluţie pentru un guvern de cursă lungă devine astfel, după umilu-mi raţionament, impunerea unui independent puternic, care îi ştie pe toţi şi ştie tot. Singurul nume ce îmi vine în minte este Mugur Isărescu. Nici şansele lui nu sunt prea mari. Nu cred că preşedintele Băsescu îşi va semna pentru a doua oară propria excludere din guvern. Nu când prezidenţialele sunt doar la un an depărtare. Pregătiţi-vă aşadar, circul nu pleacă din oraşul dumneavoastră!
Recomandările noastre
