Horia Ghibuţiu: „De-a lungul experienţei de patru decenii, Sully a demonstrat mult mai mult decât că e un pilot excepţional. Cred că e şi un om cumsecade“.
În Antichitate, gâştele salvau cetatea, dând alarma când simţeau că e invadat teritoriul. Azi, nevinovatele zburătoare atacă avioanele. Ca să vă faceţi o idee, un gâscan de patru kilograme aspirat de un motor exercită o forţă de aproximativ şase tone asupra acestuia, în cazul în care avionul se deplasează cu 320 de kilometri la oră. Din 1990 până în 2005, autorităţile americane au numărat circa 65.000 de atacuri păsăreşti asupra flotei civile, cam unul la 10.000 de zboruri. Asta s-a întâmplat joi seară cu Airbusul care plecase din New York spre Carolina de Nord. Spre deosebire de situaţiile precedente, soldate cu victime omeneşti din Alaska până în Olanda, pasagerii zborului 1549 au avut baftă de happy-end, ca în producţiile de la Hollywood. Referirea nu e întâmplă toare, însuşi guvernatorul newyorkez Paterson pomenind ieri de unul dintre cele mai frumoase filme, cel în care „Moş Crăciun“ ajunge la tribunal, iar oamenii, din solidaritate, poartă embleme pe care scrie „Eu cred!“. „După ce am avut Miracolul din strada 34, acum avem miracolul de pe Hudson“, a spus guvernatorul.
Miracolul care a salvat avionul ajuns în râul Hudson, undeva în dreptul străzii 48 din Manhattan, se numeşte Chesley B. Sullenberger al III-lea, zis şi Sully. E californian, din Danville, şi e un pilot extrem de experimentat, elogiat ieri şi de primarul Michael Bloomberg. Eroul nu s-a mărginit să salveze peste 150 de vieţi coborând neverosimil de lin şi de precis aparatul de zbor, ci s-a şi comportat ca un adevărat căpitan, părăsind ultimul avionul, după ce a inspectat de două ori culoarul pentru a fi sigur că nu mai rămăsese nimeni înăuntru. Prinsă la telefon de „New York Post“, Lorrie Sullenberger, soţia căpitanului, tremura ca varga. Ceea ce n-a împiedicat-o să remarce faptul că soţul ei e un pilot desăvârşit, care pilotează de decenii bune cu precizia cu care sunt construite avioanele. Şi, într-adevăr, ce sânge rece, dar şi ce profesionist s-a comportat Sully! Fiindcă e evident că decizia de amerizare i-a aparţinut lui: ultimul lucru pe care apucase să îl comunice turnului de control înainte de întreruperea legăturii a fost că ar fi vrut să aterizeze pe micuţul aeroport Teterboro, din Newark. După care a evaluat singur situaţia, le-a spus pasagerilor „Pregătiţi-vă de impact, coborâm!“ şi a „aşezat“, pur şi simplu, uriaşa pasăre motorizată pe luciul apei îngheţate, în cea mai friguroasă zi a iernii newyorkeze.
De-a lungul experienţei de patru decenii, Sully a demonstrat mult mai mult decât că e un pilot excepţional. E recunoscut ca „tătic“ în instructajul piloţilor de linie, conduce, dirijează şi îmbunătăţeşte activităţile conexe, de la mentenanţă până la catering şi îmbarcarea pasagerilor. S-a distins prin contribuţiile sale în siguranţa şi eficientizarea transportului piloţilor de la porţile aeroportului la avion.
Dincolo de toate aceste calităţi profesionale ale lui Sully, fără să fi citit nimic în acest sens, cred că pilotul-erou e şi un om cumsecade. Unul dintre acei oameni buni de care avem nevoie în aceste timpuri în care vedem ba Orientul Mijlociu fumegând, ba chipuri încruntate de slavi, intraţi în iarna vrajbei lor din cauza gazului. Vedeţi aici povestea eroului american |VIDEO
Recomandările noastre
