Valul de simpatie din jurul arestării lui Gigi Becali este explicabil. Nu mă surprinde că o parte a societăţii (din fericire minoritară) tratează aproape cu deferenţă un personaj detestabil, nociv, de mitocănia căruia puţini au scăpat. Cei care l-au martirizat pe Becali au făcut-o interesat. Corul bocitoarelor a fost pestriţ: rude penale ale latifundiarului, oameni de fotbal cu afaceri oneroase temători că ar putea deveni ţinte ale procurorilor, politicieni care au invocat obsesiv pericolul dictaturii prezidenţiale, pentru că speră ca Băsescu să piardă alegerile, ziarişti plătiţi din valizele fotbalului românesc, ziarişti pur şi simplu imbecili sau moguli care visează la un stat captiv.

Nu înţeleg însă cum de au căzut în această capcană lideri de opinie veritabili, a căror moralitate şi inteligenţă nu pot fi puse la îndoială. Aceştia i-au făcut un serviciu imens lui Becali, lovind cu sete în procurori şi judecători.

Dan Tăpălagă, colegul meu de la Hotnews.ro, vede în aceştia nişte victime ale „sindromului Stockholm născut din ultra-populism”, din nevoia acestora de a plăcea unui public, cu standarde din ce în ce mai joase. Rememorând ultimele zile, cred că avem de-a face cu un fenomen diferit pe alocuri, pe care l-am putea boteza „sindromul Pipera”.
 
Câteva cuvinte despre sindromul Stockholm. În 1973, doi indivizi au jefuit o bancă din capitala suedeză, luând ostatici patru funcţionari ai băncii, care au trăit şase zile sub ameninţarea armelor. În momentul în care forţele speciale de intervenţie au intrat în bancă, în mod paradoxal, victimele au opus rezistenţă încercării autorităţilor de a-i elibera. Ulterior, au refuzat să depună mărturie împotriva agresorilor şi au adunat bani pentru a le angaja cei mai buni avocaţi. Această metamorfoză paradoxală a fost denumită „sindromul Stockholm”.

Teoreticienii fenomenului au concluzionat că, atunci când oamenii nu mai pot să-şi controleze destinul – aşa cum se întâmplă în cazul răpirilor -, victimele încep să creadă că singura şansă de supravieţuire este obedienţa totală faţă de agresor. Se ajunge chiar la sentimente de simpatie sau la pactizare cu cauza acestuia.

Pentru ca sindromul Stockholm să se manifeste, contactul permanent cu agresorul este o condiţie sine qua non. Acest lucru este valabil şi în cazul sindromului Pipera. Nu este vorba doar despre comportamentul agresiv al lui Gigi Becali, ci şi despre manelizarea zilnică a spaţiului public, despre prabuşirea standardelor de orice fel, despre ridicarea derizoriului la rang de esenţial.

Izolarea fizică este o condiţie sine qua non în sindromul Stockholm. Izolarea victimelor sindromului Pipera se petrece, paradoxal, în libertate. Nu avem de-a face cu o izolare fizică. Prin manipulare, mentalul victimei este captiv unei pseudo-realităţi create de televiziuni.

O victimă a sindromului Stockholm este convinsă că evadarea este imposibilă. La fel şi victima sindromului Pipera. Este însă vorba despre evadarea dintr-o ţară cu şanse mici de a deveni un veritabil stat de drept, în care manelizarea spaţiului public este ireversibilă, în care dictatura banului, a semidocţilor şi a prostului gust nu va fi înlăturată prea curând. Factorul declanşator al sindromului Stockholm îl reprezintă frica şi pierderea controlului asupra propriului destin. În sindromul Pipera, rolul acesta este jucat de frustrarea formatorilor de opinie că nu se mai pot opune, prin luările lor de poziţie, degradării climatului general din România.

CITIŢI ŞI:

Gigi Becali, iubit la comandă de „fani” plătiţi cu ora
„Nu au fost niciodată ameninţări şi linşaj mediatic ca-n ultimele zile”
Gigi, spălat de televiziuni din interes sau de dragul audienţei
MIRCEA MARIAN: Când o linşăm pe judecătoarea lui Becali?
Apropiaţii şi "îndepărtaţii" lui Gigi Becali, de la A la Z (1)
A cules toată ziua „roadele” pomenilor făcute
„Becali non-stop” la televiziunile de ştiri, trei zile consecutiv
Geoană se solidarizează cu mişcarea „Free Gigi”
Gigi Becali a încăput pe mâna „călăului” lui Vîntu