Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: România celor cinci pahare pe zi
EDITORIALUL EVZ: România celor cinci pahare pe zi

EDITORIALUL EVZ: România celor cinci pahare pe zi

România ocupă locul al treilea în Europa la capitolul credite luate de la bănci, locul al optulea după deficitul bugetar (8,3% din PIB, în anul 2009) şi locul al doilea la capitolul inflaţie (4,2% în luna martie - după Ungaria).

Totuşi, ţara noastră se află pe locul al doilea în Europa Centrală şi de Est la atractivitatea pentru investiţii străine directe, iar românii din Italia sunt pe poziţia a treia la capitolul mici investitori din Peninsulă, după marocani şi chinezi.

În schimb, românii din România sunt pe penultimul loc în UE după puterea de cumpărare (doar bulgarii sunt în urma noastră) şi pe locul 80 în lume. Atenţie, situaţia raportată de Banca Mondială se bazează pe cifrele din anul 2008, anterior crizei economice, pe vremea când economia românească „duduia”.

Am urcat, recent, pe locul al cincilea în lume la atacuri phishing, ocupând 4% din „piaţa” mondială de profil. În fine, potrivit monitorizărilor Consiliului Europei, suntem pe locul patru la consumul de etnobotanice (după Marea Britanie, Germania şi Olanda), acaparând 7% din piaţa respectivă, şi, arată ultimul Eurobarometru, am ajuns pe locul al doilea în UE la consumul excesiv de alcool (mai mult de cinci pahare pe zi), după Irlanda. Tot locul secund îl avem şi raportat la daunele pe care le avem de plătit ca urmare a proceselor pierdute la CEDO (12 milioane de euro). Ne întrec doar basarabenii, care tot români sunt…

Echipa de fotbal a României se află pe locul 32 în clasamentul FIFA, cea masculină de gimnastică – pe locul al şaptelea la Campionatele Europene în curs, iar melodia Paulei Seling, cu care se prezintă România la Eurovision, e cotată abia pe locul 19 în clasamentul general.

Ţara noastră e pe locul întâi în UE din punctul de vedere al îmbolnăvirilor de TBC la suta de mii de locuitori, al incidenţei cancerului la sân, al mortalităţii cauzate de cancerul de col şi pe locul patru la decese provocate de boli cardiovasculare.

Există zeci de clasamente care, ca într-un puzzle complicat, arată locul României în lume. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. E o imagine a mediocrităţii, sparte, ici-colo, de statistici îngrijorătoare, dovedind trăsături vădit suicidare. Îndărătul fiecărei cifre se află realităţi. Mizerii, provincialisme şi multă nimicnicie.
Se spune că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită. Dar ce-a fost mai întâi, oul sau găina? Mai întâi va fi fost poporul mioritic, care îşi contemplă starea şi îşi savurează eşecurile şi neputinţa. Adoră să fie undeva la mijloc şi să nu cumva să iasă în evidenţă. Se bucură atunci când află alţii mai amărâţi şi se uită într-o parte atunci când aceştia nu există. Iată nişte infecţii intraspitaliceşti care ucid. Ei, şi? S-au văzut şi la alţii.

Am înghiţit cu entuziasm găluşca uninominalului, ca soluţie miraculoasă de reformare a mult hulitei clase politice. Pentru ca, la scurt timp după marea reformă, să privim, apatic, alegeri parţiale anonime pentru un loc de deputat obţinut de o vedetă TV după acu zaţii de blat politic. Partidele n-au fost în stare să propună, alegătorii nu s-au sinchisit să aleagă, iar Curtea Constituţională s-a mulţumit să râdă pe înfundate de Remus Cernea, căruia i-a dat dreptate când nu mai avea ce să facă cu ea. E tipic.

Urmează peticirea Constituţiei, croită după gustul clientului care a comandat-o, acţi une mare consumatoare de fonduri şi de pasiuni. Apoi se va constata că lucrurile rămân ca în gara prezidenţială şi trebuie reparate ulterior.

O droaie de calcule, de şmecherii mărunte, fără viitor. Rămânând pe drumul acesta al mărunţişurilor, România nu va conta în veci la scară globală. Dacă nu ieşim din această capcană, din acest destin gri, vom rămâne pururi pe ultimul loc la capitolul speranţă de viaţă decentă, la capitolul urme lăsate în istorie. Pentru că mediocritatea doar atât produce: o trecere aiurea a timpului. Dacă tot s-a nimerit să vieţuim acum şi aici, de ce să nu ne propunem ceva mai mult? Ştiu, e o întrebare retorică. Dar vă întreb: nu v-aţi săturat?