Protesta alături de mii de oameni împotriva neo-comunismului întruchipat de Ion Iliescu. Bănuiesc că asculta Imnul Golanilor şi striga cu ardoarea tinereţii "Mai bine golan, decât activist / Mai bine mort, decât comunist". Putem presupune că în vara lui 1990, Victor Ponta s-a aflat, măcar pentru câteva momente, pe aceeaşi lungime de undă cu Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu. Viaţa s-a dovedit mai puternică decât ardoarea sa anti-comunistă şi a devenit liderul tinerilor social-democraţi, într-un partid considerat a fi continuatorul PCR, tovarăş de cotizaţie cu Ion Iliescu. Mai mult, Victor Ponta a devenit un admirator al modelului politic chinez, combinat cu troţkismul întruchipat de Che Guevara, tentativa din 2003 a lui Adrian Năstase de a-l transforma într-un Mic Titulescu nefiind conformă cu aspiraţiile actualului premier.

Poate aşa se explică de ce între diplomaţie şi represiune, Ponta alege varianta a doua, fiind inspirat mai curând de revoluţionarul argentiniano-cubanez, care spunea că "dacă o persoană are de spus o vorbă bună despre fostul guvern, pentru mine este suficient ca să o trimit în faţa plutonului de execuţie".

Mijloacele sale sunt mult mai puţin radicale decât cele propuse de Guevara, dar trebuie să recunoaştem că democraţia are uneori şi avantaje. Au simţit pe pielea lor modul în care poate fi aplicat această maximă revoluţionară Tismăneanu, Lăzescu, Patapievici, consideraţi "intelectualii lui Băsescu", ceea ce i-a recomandat pentru o concediere abruptă. Dacă în cazul TVR putem înţelege miza politică, pentru Institutul pentru Studierea Comunismului şi Institutul Cultural Român ea lipseşte cu desăvârşire, deranjantă fiind lipsa dependenţei ideologice, după cum recunoştea public ministrul Culturii, Mircea Diaconu. Zecile de mii de directori de şcoală, inspectori, funcţionari, şefi de post şi femei de serviciu afectaţi de schimbările politice intră într-o logică banală post-electorală, dar asta nu o face cu nimic mai acceptabilă.

În acest context nu m-a mirat conţinutul scrisorii adresată de col (r) Mircea Dogaru liderilor USL prin care le reaminteşte serviciile făcute de pensionarii din structurile de informaţii şi armată. De la per­manenţa asigurată în cadrul manifestaţiilor spontane din Piaţa Universităţii şi ţară, transmise disciplinat pe Antena 3, până la ocuparea funcţiilor din secţiile de vot, cadrele lui Mircea Dogaru au acţionat pentru victoria USL, contribuind decisiv la căderea guvernelor Boc şi Ungureanu, după cum ne informează liderul lor.

Acum cer răsplata, respectiv, revenirea pensiilor celor din sindicat la nivelul anterior. Adică al celor care au fost disponibilizaţi înainte de vreme primind sute de milioane de lei în compensaţie. Plus transformarea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere în principalul partener social. Că doar n-au îngheţat degeaba, în ture, prin Piaţa Universităţii, după cum ne explică şeful Biroului Operativ (!) al unei filiale a sindicatului.

Concluzia? Mineriada lui Ponta a reuşit mult mai bine decât cea a lui Iliescu. N-a fost nevoie de bâtele minerilor, ci a fost de ajuns indignarea televizată a lui Gâdea şi prezenţa disciplinată a cadrelor militare disponibilizate în cadrul manifestaţiilor "spontane" pentru a ocupa tot spectrul. Intelectualii lui Băsescu n-au fost fugăriţi prin cotloanele Universităţii, ci doar înlocuiţi cu menestrelii USL. Ceea ce ne arată că PSD a evoluat enorm de la momentul Iliescu la epoca Ponta. Mă întreb însă ce caută PNL în toată această combinaţie?!