I-am sfătuit să ocupe într-o noapte sediile partidului şi să preia puterea. Le-aş spune acelaşi lucru şi celor din PNL şi din PSD. Nu mă aştept ca seniorii să se dea la o parte de bunăvoie. I-aş şi înţelege de ce.

Ce învaţă partidele după protestele din Piaţa Universităţii şi din celelate oraşe mari ale ţării? Energia spontană degajată va rămâne latentă chiar şi după ce protestele vor fi încetat. În mod evident această energie poate fi captată din punct de vedere electoral în anul 2012. Dar cine va reuşi să o capteze?

USL s-a amăgit că sunt proteste împotriva actualei puteri. Ludovic Orban a încercat să se convingă de două ori dacă e aşa sau nu şi a avut surpriza să fie infirmat de fiecare dată în aşteptările sale. Ponta şi Antonescu au încercat să se cupleze mecanic la mitingul din Piaţa Universităţii printr-un truc logistic. Au organizat propriul miting, ştiind că, o parte din susţinătorii politici, vor face ulterior joncţiunea cu "protestul civic". Numai că primirea n-a fost atât de entuziastă, iar "joncţiunea" a degenerat în noi confruntări cu jandarmii. Opoziţia nu doar că nu a reuşit să capitalizeze nemulţumirile din stradă, dar, încet- încet, le-a decredibilizat.

De cealaltă parte, puterea a fost ezitantă la început, dar a gestionat corect cursul evenimentelor. În primul rând, a reuşit să ţină sub control potenţialul de violenţă. În al doilea rând, cel puţin la nivel discursiv, pare să fi înţeles profunzimea nemulţumirilor şi orientarea protestelor împotriva întregii clase politice. Spun împotriva clasei politice şi mă refer la figurile din prim-planul scenei, mai noi sau mai vechi. Nu cred că românii nemulţumiţi, în stradă sau în faţa televizorului, s-au întors împotriva partidelor politice şi democraţiei. Am văzut şi această interpretare, dar ea a fost infirmată de lipsa prizei manifestanţilor cu figuri emblematice anti-sistem gen Dan Diaconescu sau Corneliu Vadim Tudor. Multe sloganuri din pieţe cereau mai multă şi nu mai puţină democraţie.

Aşadar nu e nemulţumire împotriva sistemului de partide şi nici împotriva jocului democratic, ci împotriva modului în care acestea sunt organizate, dar şi a liderilor care stau în prima linie. Cred că românii, în marea lor majoritate, realizează că, aşa cum sunt ele acum, partidele reprezintă o frână în calea schimbărilor. Iar actualii lideri simbolizează, în ochii lor, acest mod păgubos prin care partidele interferează cu instituţiile statului.

În vremuri normale schimbul de generaţii în politică se face mai lent şi e bine să fie aşa. În actualul context, tulbure şi din punct de vedere economic şi politic, cred că doar sacrificarea a două-trei generaţii de politicieni poate duce la un echilibru stabil.

Ştiu, e nedrept, sunt oameni care şi-au făcut praf credibilitatea pe altarul reformelor nepopulare, dar necesare. Sunt oameni relativ tineri, la început de carieră politică, dar care au avut neşansa să nimerească peste o asemenea perioadă. Şi în cazul lor e o nedreptate. Li se ia o şansă.

Dar, dacă nu va avea loc o asemenea schimbare radicală, ce alternative mai sunt?
-O grupare autoritară să preia în continuare întreagă energie şi să spulbere sistemul democratic.
– Violenţele să apară iar în stradă cu o amploare şi mai mare şi să provoace costuri enorme întregii societăţi.
– Apariţia unei noi forţe politice care să absoarbă întreaga energie şi să o canalizeze spre un alt tip de politică.

Este însă aceasta posibilă? Din punctul meu de vedere, mai bine o "lovitura de stat" în interiorul fiecăruia din partidele existente, decât o lovitură de stat la nivelul instituţiilor naţionale.