CARTIANU: „Valentin are dreptul să ştie unde îi sunt îngropaţi părinţii, iar noi - să ne scriem corect istoria. Aşadar, deshumaţi-i pe Ceauşeşti!“

Pierdut în mulţimea de procese care se află pe rol în instanţele din România, dosarul „Deshumarea Ceauşeştilor“ este pe cale să devină un rateu istoric. În faţa unui demers de o asemenea importanţă, înverşunarea şi tenacitatea a doi-trei oameni nu sunt suficiente.

De 18 ani, românii trăiesc nu doar cu blestemul de a-şi fi executat conducătorii - fie ei şi dictatori - în ziua de Crăciun, ci şi cu un mare semn de întrebare: unde se află, de fapt, osemintele soţilor Ceauşescu?

De 18 ani, statul român susţine că rămăşiţele pământeşti ale celor doi se află în Cimitirul Ghencea Civil. Statul român nu se bazează însă pe documente de netăgăduit şi nici pe mărturii implacabile, ci doar pe vorbele lui Gelu Voican Voiculescu. Personaj misterios, apărut de nicăieri pentru a se ocupa de sfârşitul „odiosului dictator“ şi al „sinistrei sale soţii“, acesta a transferat misterul şi asupra celor două ilustre cadavre.

În decembrie ’89, Voican - cu barba sa parcă îndelung pregătită pentru o revoluţie - a fost împuternicit de nucleul dur al FSN, condus de Ion Iliescu, să rezolve două probleme urgente. Primo: organizarea unui proces sumar şi executarea imediată a Ceauşeştilor, într-o unitate militară din Târgovişte. Secundo: aducerea cadavrelor la Bucureşti şi îngroparea lor în secret, departe de ochii publicului.

Ambele operaţiuni au fost filmate, însă mărturii incontestabile nu există. Imaginile de la cimitir pot constitui orice, numai dovezi istorice - nu. Era 30 decembrie 1989, iar de la mitralierea Ceauşeştilor trecuseră cinci zile. Între timp se întâmplaseră multe. Cele două cadavre fuseseră rătăcite o noapte întreagă printr-o cazarmă din Ghencea, apoi „uitate“ câteva zile la Morga Spitalului Militar.

Deshumarea cuplului dictatorial este importantă nu doar pentru Valentin Ceauşescu şi pentru cumnatul său Mircea Oprean (soţul Zoiei Ceauşescu), ci şi pentru istoria României. Nu putem rămâne cu un semn de întrebare în cartea de istorie doar pentru că o instanţă a Tribunalului Bucureşti refuză să accepte deshumarea Ceauşeştilor! Dacă judecătorii vor hotărî secretizarea mormintelor, atunci merită să dăm mai multă atenţie vorbelor lui Mircea Oprean: „Instanţele primesc instrucţiuni ce soluţie să dea, pentru că se ascund lucruri cutremurătoare“.

Brrr... Ce-ar putea revela deschiderea mormintelor? Că acolo nu se află Nicolae şi Elena, ci vreun boschetar şi vreo cerşetoare aruncaţi pe fugă în groapă? Ori că gropile sunt goale?

Sau că oamenii lui Voican au prins doi maidanezi, le-au pus costume cernite şi lumânări în piept şi i-au declarat dictatori?

Într-un roman celebru - „Eu, Supremul“ -, Augusto Roa Bastos ne vorbeşte despre dictatorul perpetuu al Paraguayului, José Gaspar Rodriguez de Francia, cel care a domnit mai mult chiar şi decât Ceauşescu: 26 de ani (1814-1840). De la moartea lui au trecut 168 de ani, dar paraguayenii nu ştiu nici azi unde se află cenuşa infernalului tiran.

Nu cred că vrea cineva - nici măcar judecătorii! - ca noi, românii, să bâjbâim la fel, peste secole, căutând oasele „Supremului“ nostru, Nicolae Ceauşescu!